O zi de neuitat

8 din 10 copii diagnosticați cu cancer reușesc să se vindece. Statisticile însă nu spun nimic despre urmele pe care cancerul le lasă pe trupul și în sufletul copiilor. Pentru copil și pentru familia lui, cancerul înseamnă o schimbare radicală a stilului de viață. Prioritatea numărul 1 devine supraviețuirea: copiii petrec multe ore în cabinetele medicale și lipsesc de la școală sau de la alte evenimente cu prietenii și familia. MagiCAMP încearcă să le dea puțin înapoi din ceea ce le-a fost luat. Adică multă joacă. Joacă la greu! 

După o noapte agitată, încărcată de temeri că n-o să mă trezesc la timp pentru călătorie, la 6.30 eram instalată în maşină alături de ginerele meu, Mihai, emoţionaţi la gândul că acea zi o să însemne mult pentru noi.
Mihai urmărea de mult fenomenul MagiCAMP şi de aceea şi-a dorit să mă însoţească. Am călătorit emoţionaţi spre Târgovişte, apoi până în comuna Brăneşti, judeţul Dâmboviţa.
Primisem la 6.40 un mesaj de la Melania, care ne înştiinţa că lipseşte puţin, dar că putem intra pe poarta mare şi o căutăm pe Amina.
Amprenta casei la stradă nu este prea mare, o mică verandă drăguţă şi o poartă pentru vehicule, care era descuiată. Am intrat; casa vopsită în alb se prelungeşte impresionant pe lungimea curţii, peste tot sunt desene şi mesaje care te asigură că eşti în MagiCAMP.
Păşeam contemplativ când ne-am trezit cu doi câini fioroşi la înfăţişare în faţa noastră. Moment de cumpănă! Însă rapid apare un tânăr, zâmbind de temerile noastre: „Sunt blânzi ca două pisicuţe”. Tânărul este fratele Aminei, îl cheamă Najah Mohamed Alchihalu, are 19 ani şi toţi îl strigă Nagea, fiindcă aşa se pronunţă.
După o vreme, când ne-am împrietenit, ne-a spus că tatăl lor este de origine arabă, dar că ei sunt ortodocşi, este student la Universitatea Valahia, anul 1, secţia teologie. Ne-au povestit că sunt 4 fraţi crescuţi de mamă, că se iubesc şi se ajută, iar viaţa lor este foarte frumoasă. Amina are 17 ani, este elevă la Liceul de Arte Bălaşa Doamna, secţia arhitectură, din Târgovişte. Cei doi fraţi se ocupă de toate lucrurile care au legătură cu bucătăria.
Ne-au întrebat dacă avem analize făcute în ultimele 3 luni, dacă în prezent avem vreo problemă de sănătate, apoi ne-au dat un fel de regulament despre atitudinea pe care trebuie să o ai în tabără, plus instrucțiuni despre igienă și curăţenie.
Cu mănuşi, am ales proviziile pe care să le folosim la gătit, ne-am întors în bucătărie şi am înlocuit mănușile cu altele, sterile. Cei doi tineri nu ne slăbeau din priviri, ne-au cântărit fiecare gest, fiindcă sunt responsabili, fiindcă sănătatea unor copii cu probleme depinde şi de ei, în mare măsură.
Nicăieri nu am văzut reguli de prevenție respectate cu o aşa stricteţe: fiecare chiuvetă are afișată destinaţia ei, zona de spălat veselă are şi sterilizator; lucrezi, apoi faci ordine şi dezinfectezi, apoi schimbi iar mănuşile.
M-a uimit Amina, atât de pricepută şi matură la cei 17 ani, atât de implicată, curată, organizată. Amina, care ştie tot ce se află acolo, ce regim ţine Ovidiu, copilul cu o grămadă de intoleranțe, câte persoane sunt zilnic la masă, ştie că greşelile costă şi de aceea nu stă la poveşti.
Şi a venit prânzul, la ora 13 fix. Ne-am oprit din treabă cât timp au mâncat copiii, am ieşit exact când ne căuta Andreea ca să ne facă turul casei.
Este psihoterapeut şi voluntar la MagiCamp de la început, din 2014.
Fotografiile din birou sunt mândria lor, pentru că reflectă munca de echipă care a făcut posibil prezentul. Aceiaşi oameni inimoşi de-a lungul timpului: Florenţa, zisă şi „Madame Polonic”, care îşi foloseşte tot concediul din an ca să gătească în tabără, Mişu, o altă psihoterapeută care a venit pentru 2 ore, a stat o săptămână, apoi anul următor s-a alăturat de tot echipei, un cuplu de voluntari care s-au cunoscut în tabără, apoi au format o familie, şi lista continuă.
Anul acesta au construit piscina; au fost mai mulţi copii decât în ceilalţi ani, 220 în 11 săptămâni. În tot acest timp, voluntarii rămân în tabără, mănâncă dietetic împreună cu copiii, se joacă în parcul de distracţii, râd mult, modelează lut, fac echitaţie cu cai dresaţi pentru copii cu probleme emoţionale. Vizităm atelierul de tâmplărie al domnului Voiculescu, transformat în spaţiu închis de joacă. Desene şi decoraţiuni peste tot, pian, salteluţe pentru gimnastică, perete de căţărare şi câte şi mai câte într-o cameră cât o sală de sport.
În partea nouă de casă, construită în 2016, într-un termen scurt, am văzut dormitoarele copiilor, de la etaj, decorate cu dragoste şi bun gust. În acelaşi corp sunt cămări, bucătăria, loc de activităţi pe o terasă afară, care se continuă cu o bucată bună de curte plină de verdeaţă. Părintele unui copil se oferise să tundă gazonul. Andreea zâmbeşte, obişnuită cu astfel de gesturi. Nouă ni se pare că suntem într-o altfel de lume. Ne trezeşte din visare invitându-ne să ne alăturăm surprizei pregătite de toată lumea pentru Vlad, cu ocazia zilei de naştere.
Ne-am întors în sufragerie şi toată lumea era veselă, Melania şi Vlad mâncaseră împreună cu ceilalţi, 15 voluntari şi 22 de copii, plus ceva invitaţi. Din bucătărie a apărut o frumuseţe de tort de ciocolată şi toată lumea a început să cânte „La mulţi ani!”. Apoi copiii l-au îmbrăţişat laolaltă, el era emoţionat, noi şi mai rău, zâmbeam toţi, cineva făcea poze. M-am apropiat ca să-l felicit şi m-a îmbrăţişat prieteneşte, mulţumindu-mi că sunt acolo. Rând pe rând s-au ridicat de la masă, fiindcă îi aşteptau căluţii de la herghelie, din Pucioasa, pentru o după-amiază de călărie.
În lipsa copiilor trecem iar la treabă, Najah strânge mesele, trimite vasele printr-un fel de fereastră Aminei care le spală, apoi le bagă la sterilizator, dezinfectează mesele, spală pardoseala, cântând vesel.
S-au mai relaxat în privinţa noastră, ne povestim diverse unii altora, cu umor şi treaba merge mai bine şi mai repede. Ne povestesc din tabără, despre voluntari, multe numele unor oameni deosebiţi pe care n-am apucat să-i cunoaştem. Pe seară treaba în bucătărie s-a cam terminat, voluntarii aveau provizii pentru următoarele zile, aşa că ne-am scos pentru ultima oară în acea zi mănuşile, nu înainte de a fi făcut curăţenie lună, aşa cum găsisem.
Am ieşit cu cei doi fraţi din sanctuarul lor şi cu greu s-au lăsat fotografiaţi. Cred, totuşi, că se vor bucura când vor citi ce-am scris despre ei.
Apoi am mers să ne luăm rămas bun de la Melania şi Vlad, care lucrau fiecare pe computerul lui afară, pe terasa-loc de joacă. Razele blânde ale apusului de soare făceau acest tablou de o frumuseţe desăvârşită. Ne-au îmbrăţişat, ne-au mulţumit, ne-am urat de bine, ne-am promis o revedere apropiată. Pe terasa de la stradă, doamna Voiculescu stătea cu un căţel alături.
Am plecat gândindu-mă la felul modest în care îşi petrecea acest tânăr de 34 de ani aniversarea zilei onomastice. Este vorba despre fostul ministru al sănătăţii din guvernul Cioloş, Vlad Voiculescu, cel care a făcut posibil ca în casă şi pe terenul părinţilor săi să existe această tabără pentru copiii cu probleme oncologice. Şi cât de bine arăta în acea zi Melania Medeleanu, cunoscuta vedetă TV, în ia ei cea verde!
Noi am primit o lecţie de viaţă, sper să fi reuşit să v-o fi transmis aşa cum am trăit-o.
Cu drag, Lili



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *