Plăcerea de a mânca: o cale spre sănătate și frumusețe

Foto: Gulliver/Thinkstock

Hrănirea este una dintre cele mai stabile surse de plăcere în viață. Însă cultura și civilizația noastră au în spate o lungă istorie de culpabilizare a plăcerii, așa că s-a putut forma chiar conexiunea inversă: odată ce punem stăpânire pe el, orice lucru interzis va deveni o sursă de plăcere. Așa se face că, în ultima vreme, din ce în ce mai multe voci atrag atenția că demonizarea dulciurilor și grăsimilor nu poate decât să le facă mai atrăgătoare pentru in-con-știentul nostru. După cum există din ce în ce mai mulți adepți ai teoriei conform căreia epidemia de obezitate cu care se confruntă, în pro-porții diferite, întreaga lume occidentală nu se datorează faptului că oamenii se dedau mai ușor plăcerilor gustului atunci când hrana este abundentă, ci mai degrabă aspectului contrar: oamenii nu mai găsesc plăcere în viața lor, o caută acolo unde pare mai simplu și mai direct, anume în mâncare, dar nici acolo nu găsesc mai mult decât o alinare trecătoare, care se cere mereu reînnoită.

Mecanism fiziologic
În lumea animalelor, lucrurile stau mult mai simplu: ele mănâncă de preferință ceea ce le face bine. Studiile de laborator au arătat că, atunci când au parte de astfel de alimente, se activează și centrii cerebrali ai plăcerii. Parțial, lucrurile stau la fel și la om: de multe ori avem poftă de un anume aliment, îl savurăm așa cum nu credeam niciodată că se poate, iar pe urmă descoperim de fapt că el conține exact acele substanțe de care organismul nostru avea nevoie în acel moment. Acesta este însă un fenomen excepțional. De obicei, senzația de satisfacție pe care o avem în urma unei mese bune ne permite să acceptăm mai ușor semnalul de sațietate pe care ni-l trimite stomacul și să ne oprim la timp. Astfel, plăcerea este completă: nu este numai satisfacție a papilelor gustative și a spiritului care aprofundează această formă de armonie, ci și a întregului corp, în timpul și după masă.
Oricât de bună ni s-ar fi părut pe moment o masă, dacă am exagerat cu cantitatea supraîncărcarea corpului, ceea ce urmează nu este decât o sursă de neplăcere. Se spune că „ți se apleacă dacă mănânci cu poftă”, problema fiind de fapt că lăsându-te pradă „poftei” ai mâncat prea mult.

Temutul efect yo-yo
Se spune că după o dietă drastică ne pândește cu mare probabilitate pericolul ca greutatea pierdută să se întoarcă… și cu o răzbunare.
Există aici mecanismul fiziologic al organismului care luptă pentru rezervele sale de grăsime: în timpul dietei, el a învățat că există perioade de restriște în care nu capătă mâncare, iar apoi, când dieta s-a terminat și ne întoarcem la regimul obișnuit de viață, el tinde să depoziteze rapid grăsime, pentru a-și reface rezervele. Dar efectul yo-yo se datorează în pro-porție cel puțin egală și factorului psihologic: privați fiind în timpul dietei de plăcerea pură care este mâncatul, tindem să ne dedăm masiv acestei plăceri după ce am scăpat de programul de slăbit. E un „premiu” mai mult sau mai puțin conștient, pe care ni-l acordăm pentru că am fost disciplinați. Tocmai pentru că efectele frustrării sunt atât de dezastruoase, în ultima vreme dietele au început să devină mai nuanțate și să permită un strop de plăcere a gustului, de exemplu admițând condimentele sau chiar ciocolata neagră, alimente care de altfel sunt valoroase pentru procesul de slăbire în sine.

Obezitatea nu e pentru copii!
În ciuda opiniei general răspândite, e bine să-i învățăm pe cei mici să fie pretențioși la mâncare, să aibă gusturi rafinate, să aprecieze calitatea în detrimentul cantității (a se uita de străvechiul precept al golirii farfuriei!), să recunoască alimentele care sunt prea grase sau prea dulci, despre care e bine să li se explice că sunt nocive. E normal ca un copil să aibă reticențe în privința felurilor noi de mâncare și să nu mănânce tot ce i se pune în față, in-di-ferent cu ce ocazie – în felul acesta, se va feri inclusiv de indigestii și toxiin-fecții alimentare. Ideal este ca el să vadă mâncarea ca pe o sursă de energie și plăcere accesibilă oricând, nefiind deci necesar să fie abuzată.

Când plăcerea de a mânca rămâne singura consolare
Fiind o plăcere simplă și străveche în viața omului, mâncarea are o mare putere con-solatoare. Cu alte cuvinte, îmboldiți de stresul și frustrările vieții cotidiene, fiecare dintre noi ne-am refugia cu bucurie în brațele consolatoare ale mamei. Dar cum acest lucru nu este din păcate posibil, unii aleg să se refugieze lângă frigiderul unde se află ceva care seamănă cu mâncarea pe care o avem la mama acasă. Așa se face că, în perioadele stresante, crește în principal consumul de alimente simple, pe bază de zaharuri și grăsimi. Unii spun că este o condiționare socială, care ajunge să fie vizibilă și la nivel cerebral. Alții, în fine, asemuiesc aceste mecanisme generatoare de obezitate cu dependența de droguri. Studii recente pun în evidență aspectele neuronale ale unei astfel de de-pendențe. „Persoanele care mănâncă în exces fac asta în principal deoarece au o dorință enormă de mâncare, mai degrabă pentru că ar obține o plăcere enormă mâncând-o”, afirmă cercetătorul Paul Martin, autorul cărții „Sex, droguri și ciocolată”. Cu alte cuvinte, obezitatea nu are de-a face cu o exacerbare a plăcerii de a mânca, ci mai degrabă cu lipsa plăcerii în genere. Această tulburare seamănă de altfel mai mult cu evitarea durerii, decât cu o căutare a plăcerii. În aceste cazuri, gustul este o chestiune secundară, umplerea fiind de cele mai multe ori pe primul plan. Și atunci, cultivându-ne plăcerea de a mânca, am putea spera să nu ajungem niciodată să intrăm într-un astfel de mecanism? Este o șansă reală, mai ales dacă extindem noțiunea de plăcere gurmandă la ceea ce marele gastronom Brillat-Savarin numea „plăcerile mesei”: savurarea conștientă a mâncării și vinului bun în compania unor prieteni buni.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *