A apărut Cărticica nr.11/2015 “Biscuiți, checuri și fursecuri”

Foto: Mihai Nicolae - Burda România
Foto: Mihai Nicolae – Burda România

Sub o temă foarte generoasă, “Biscuiți, checuri și fursecuri”, Cărticica nr.11-2015 aduce în atenția cititorilor o categorie de preparate foarte îndrăgite, rapide și pline de savoare. Rețetele foarte diverse trimise de corespondenți sunt grupate în 3 mari capitole:
– preparate sărate
– dulci
– dietetice
Ușor de realizat chiar și de către copii sau de către cei care abia pătrund în tainele bucătăriei, biscuiții, checurile și fursecurile fac parte din alimentația de sezon, când avem nevoie și de carbohidrați pentru a face față efortului de adaptare a organismului la anotimpul rece.
Capitolul special destinat rețetelor dietetice cuprinde rețete de checuri și fursecuri cu îndulcitori pentru diabetici, dar și câteva rețete pentru cei care au intoleranță la gluten.
Vedeta prezentă în bucătăria Practică, binecunoscuta Diana Munteanu, ne dezvăluie modul ei de a privi alimentația, dietele și viața, în ansamblu.



2 comments

  1. In carticica nr.11 (121), la checul cu ciocolata si nuci (pag.61) nu ati mentionat in ce treapta se adauga laptele.

    1. Laptele poate fi adăugat odată cu ouăle, va contribui la o mai bună dizolvare a zahărului. Vă mulțumim pentru atenționare și ne cerem scuze. Numai bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *