Cârstovul viilor, ritual și spiritualitate

Foto: Fotolia_1299935_Subscription_L.jpg
Foto: Fotolia_1299935_Subscription_L.jpg

Când „Vineţel“, cum i se spune lunii septembrie în calendarul popular, începe a rugini frunza prin vii, scoţând la iveală ciorchinii rubinii şi grei de dulceaţă, bătrânii podgoreni ştiu că se apropie Ziua Crucii(14 septembrie), iar vremea culesului la struguri a sosit. De acum şi până va pica prima brumă, la început de octombrie, este mare forfotă în toate zonele viticole din României.

Semnificaţia vinului
Conform credinţelor străvechi, strugurii nu sunt doar o desfătare a omului, ci reprezintă expresia vegetală a nemuririi. În civilizaţiile orientale, via era asimilată Zeiţei-Mumă, numind-o „Mama Butuc de viţă-de-vie“. În boabele fiecărui ciorchine se acumulează puterea luminii, iar vinul, stors din boabele strugurilor, conservă această forţă imbatabilă a regenerării, fiind considerat mesagerul tinereţii triumfătoare, al vitalităţii, dar şi al înţelepciunii. În Antichitatea greacă, culesul viilor oferea oamenilor, în cadrul binecunoscutelor „Serbări ale zeului Dionysos“, prilejul de a petrece mai multe zile. Vinul era consumat fără teama de beţie. Excesele erau permise, întrucât consumul se petrecea într-un cadru ritual, menit a aduce oamenilor belşug, sănătate şi prosperitate.
„Vinul hrăneşte“, „vinul tămăduieşte“, „vinul sfinţeşte“ se crede în popor. Bogatului simbolism al viţei-de-vie, creştinismul îi adaugă o nouă dimensiune: a sacrificiului Christic. Via devine însuşi Iisus, iar „…oamenii nu pot pretinde a fi mlădiţele viei lui Dumnezeu, dacă nu rămân în el. Altminteri, nu vor fi decât mlădiţe uscate, bune de aruncat în foc.“(Ioan, 15.1)
Conform preceptelor creştine, vinul este „sângele Domnului“, care purifică şi întăreşte fiinţa în faţa tuturor încercărilor vieţii. Devenit împărtăşanie, vinul marchează principalele praguri existenţiale, consacrând actul solemn al botezului, cununiei şi al decesului. În fiecare dintre aceste momente, vinul/împărtăşanie are rolul de a purifica fiinţa umană în vederea comuniunii cu Christos. La botez, prin împărtăşitul copilului, familia, neamul şi comunitatea află că au un nou membru, un creştin. La nuntă, prin acelaşi act al împărtăşitului mirilor, noua familie este consacrată în faţa comunităţii. La deces, prin „ultima împărtăşanie“ se asigură defunctului desprinderea lină de „lume“, pentru a se urca la ceruri, să se întâlnească cu strămoşii şi cu Dumnezeu. După oficierea de către preot a acestor secvenţe solemne, vinul îşi dezvăluie o altă valenţă din bogatul său simbolism. În cadrul petrecerilor ce urmează acestor evenimente, vinul este nelipsit, asigurând comuniunea spiţelor de neam şi armonizarea relaţiilor socio-umane. Ca şi în Antichitatea greacă, băutul în exces şi chiar beţiile sunt privite cu îngăduinţă, întrucât cadrul în care ele se petrec este ritualic, iar abundenţa băuturii este menită a conferi destinatarilor, beneficiile abundenţei, pe tot parcursul vieţii. „Să aibă noroc copilul sau tânăra familie din toate mâncărurile şi băuturile care sunt consumate la cumetrie şi la nuntă“. Abundenţa mâncărurilor şi a vinului la pomană sunt expresia credinţei că sufletul răposatului trebuie să fie împăcat, adică să „aibă merinde de drum“.

„Cârstovul viilor“ – ritual şi sărbătoare a satului

Eveniment de maximă importanţă în viaţa podgorenilor, recoltatul strugurilor nu a reprezentat pentru generaţiile trecute doar o activitate trudnică, care trebuia finalizată cât mai repede şi în condiţii optime. Având în vedere valoarea simbolică a viţei-de-vie şi a vinului, culesul strugurilor echivala cu un act sacru, pentru care se impuneau pregătiri speciale. Cu o săptămână înainte, proprietarii ţineau post şi făceau rugăciuni la vie şi în pivniţele unde urmau să aducă butoaiele. În ziua de Cârstov (Ziua Crucii), după ce preotul săvârşea Sfânta Liturghie la biserică, era invitat de podgoreni să facă o slujbă şi în „dealul viilor“, uneori chiar în pivniţe, pentru a „alunga relele“, a purifica spaţiul şi recolta de eventuala imixtiunea a răului. Această atitudine se leagă de vechi credinţe populare referitoare la imixtiunea Diavolului în stăpânirea viilor. În mitologia românească există câteva legende referitoare la vremea când Noe și fiii lui se rugau lui Dumnezeu să le potolească setea care le pârjolea sufletele după potop. Dumnezeu le-a dat atunci viţa-de-vie şi oamenii şi-au potolit setea cu strugurii ei. Cu timpul, oamenii au învăţat să facă vin din strugurii ei, dar au uitat să-i mulţumească lui Dumnezeu. Atunci, Atotputernicul făcu ca vinul să-i îmbete pe oameni. În altă legendă se spune că Noe a învăţat să cultive viţa-de-vie, dar trebuia să împartă vinul cu Diavolul. Pentru a-şi recunoaşte partea, Diavolul a tăiat mai întâi un miel, apoi un leu, un porc şi la urmă o maimuţă pentru a stropi cu sângele lor, butucii lui de viţă. După moartea lui Noe, via lui s-a distrus, iar a Diavolului a rămas. Pentru acest motiv se crede că Diavolul îi îmbată pe oameni care, mai întâi sunt miei, apoi devin lei şi la urmă se comportă ca porcul şi maimuţa.
În multe zone viticole din Oltenia, Muntenia şi Moldova, culesul viilor se desfăşoară într-o atmosferă sărbătorească. Cântecele culegătorilor, glumele, strigăturile ironice susţin ritmul muncii şi deconectează spiritele. Buna dispoziţie alungă oboseala şi ziua trece pe neştiute. La „Cârstov“ serile sunt aşteptate cu mare bucurie, mai ales de tineret, deoarece abia acum începe adevărata distracţie. În jurul unui foc mare, întreţinut de flăcăi cu corzi de viţă uscată, tineretul joacă şi petrece, cu lăutari aduşi de proprietar. Între fete şi feciori se înfiripează prietenii care uneori se finalizează cu nuntă.
Prima vadră de must turnată în bute este o secvenţă ritualică, desfăşurată în prezenţa tuturor culegătorilor şi a proprietarului. Un chiot de bucurie izbucneşte când se răstoarnă mustul în butoi şi la fel se face pentru fiecare bute. Podgorenii din Huşi, Vaslui, obişnuiesc a sparge o oală nouă în vasul în care se pune mustul, pentru „a se face vinul bun şi curat“.
O altă credinţă străveche spune că pentru regenerarea perpetuă a rodului viei, al livezilor, al câmpurilor, oamenii trebuie să lase câte puţin şi pentru hrănirea celorlalte vieţuitoare ale pământului şi pentru cinstirea lui Dumnezeu. Culegătorii au grijă să lase 2-3 butuci de vie neculeşi, numind acești struguri, „Strugurii lui Dumnezeu“. Cu acest prilej, tot din zona Huşi, oamenii obişnuiesc a zice: „Creştine, ce ţi-am dat eu ţie,/Să-mi întorci tu mie“.
Culesul viilor se încheie cu o petrecere colectivă.

„Cârstovul viilor“ la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“
După 1990, pe baza cercetărilor de specialitate, am identificat zone active de practicare a obiceiurilor tradiţionale şi am invitat în muzeu grupuri de ţărani care au arătat publicului ce înseamnă cu adevărat aceste forme de manifestare a spiritualităţii româneşti.
În fiecare an, după Ziua Crucii, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ are loc o manifestare complexă intitulată „Cârstovul viilor“.
Noutatea acestor proiecte dedicate „recontextualizării patrimoniului etnografic“ o reprezintă integrarea vizitatorilor în desfăşurarea evenimentului cultural/obiceiului. Pe durata desfăşurării obiceiului, publicul intră în dialog cu performerii ţărani şi, implicit, cu patrimoniul muzeal – gospodăria unde se petrece evenimentul – având şansa de a descoperi particularităţi pe care, în alte condiţii, nu le-ar fi remarcat. Având în vedere că multe dintre satele româneşti în care s-au creat aceste obiceiuri s-au transformat radical, muzeul etnografic în aer liber devine astfel un excelent cadru de afirmare a valorilor culturii noastre populare.

Dr. Doina Işfănoni
Director ştiinţific la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“

Redacția Carticelei practice mulțumește doamnei dr. Doina Isfanoni, Director științific la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“, pentru prețioasele informații, precum și conducerii
muzeului, pentru sprijinul acordat

Un articol publicat în Cărticica nr. 8/2010



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *