Cartofi cu sos grecesc, de pui și oregano

Foto: Mihai Nicolae - Burda România
Foto: Mihai Nicolae – Burda România

Ingrediente
1 kg cartofi
1 kg piept de pui
1 fir de praz
1 ardei gras
2 roșii
6-7 linguri ulei de măsline sau margarină
sare
oregano sau mentă
50 g cașcaval
2-3 fire de pătrunjel

Preparare

1. Speli pieptul de pui, îl tai în bucăți şi le înăbuşi în uleiul încins, la foc mediu, adăugând din când în când câte puţină apă şi amestecând periodic.
2. Între timp, cureţi legumele, le speli şi le tai astfel: prazul în rondele subţiri, ardeiul în fâşii înguste, iar roşiile mărunt. Le adaugi pe rând în tigaia cu pieptul de pui, stingi cu 200 ml apă fierbinte şi condimentezi după gust. Acoperi vasul şi laşi să fiarbă la foc mediu, pentru 15 minute.
3. Decojeşti cartofii şi îi fierbi timp de 20 de minute, în apă uşor sărată. Îi scurgi şi îi păstrezi la cald.
4. Când sosul a scăzut şi legumele s-au înmuiat, îl sărezi după gust, razi caşcaval peste el şi continui fierberea la foc mic, 3-4 minute. La sfârșit, presari pătrunjel fin tocat. Servești cartofii alături de sosul grecesc.

Constantina Zidariu, Craiova, jud. Dolj

8 porţii
1 h



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *