Cereale versus pseudocereale

Pseudocerealele sunt plante bogate în frunze, a căror tulpină nu este păioasă, ca a cerealelor. Ele nu fac parte din familia Gramineelor, ci din alte familii de plante, iar seminţele lor nu provin din spice, ci din inflorescenţe cu alte forme. O altă deosebire a pseudocerealelor constă în structura bobului: dacă la cereale germenul este situat în endosperm (miezul bobului, ce conţine amidonul), la pseudocereale ca amaranthul şi quinoa, germenul în formă de inel înconjoară perispermul (ţesutul nutritiv derivat din nucleu).

Cultivare
Pseudocerealele sunt mult mai uşor de cultivat şi recoltele se obţin în timp mai scurt. De exemplu, hrişca se dezvoltă în soluri cu fertilitate scăzută, chiar şi în soluri acide, dar bine drenate. Nu necesită îngrăşăminte, germinează rapid, creşte repede până la o înălţime de 75 cm şi produce seminţele în 6-8 săptămâni. Frunzele mari umbresc solul, buruienile nu se pot dezvolta, deci nu sunt necesare operaţiuni suplimentare pentru a înlătura plantele dăunătoare culturii. După recoltarea seminţelor, terenul poate fi arat, iar materialul vegetal se descompune rapid, îngrăşând pământul.

Întrebuinţări
Seminţele pseudocerealelor pot fi măcinate, asemenea celor de cereale şi li se dau întrebuinţări asemănătoare. Principalul avantaj al pseudocerealelor este acela că nu conţin gluten, deci, prin consum, boabele nu pot produce alergii alimentare, respectiv nu pot duce la celiachie, boală declanşată la persoanele alergice la grâu, orz şi secară. Dezavantajul utilizării pseudocerealelor este că, dacă nu conţin gluten, nu pot fi folosite în panificaţie, la prepararea unor aluaturi elastice. Absenţa glutenului le reduce aria de folosire, seminţele lor transformându-se în adaosuri nutritive, în aluaturi pe bază de făină de grâu.
Ca timp de prelucrare şi preparare, pseudocerealele fierb mult mai repede decât principalele cereale: grâu, porumb, orz, secară, ovăz, mei. Numai orezul decorticat rivalizează cu pseudocerealele din punctul de vedere al timpului de preparare. Acest lucru este posibil şi datorită dimensiunilor reduse ale boabelor, îndeosebi la amaranth şi quinoa.

Conţinut de minerale
Valoarea energetică a amaranthului se apropie de a grâului, dar amaranthul are cantităţi mai importante de minerale:
-fier de 10 ori mai mult decât orezul, de 15 ori mai mult decât porumbul;
-calciu de 4 ori mai mult decât grâul, de 5 ori mai mult decât  orezul integral şi de 75 de ori mai mult decât porumbul;
-magneziu de 10 de ori mai mult decât orezul, de 6 de ori mai mult decât porumbul şi aproape la fel de mult ca grâul;
-fosfor de 4 ori mai mult decât orezul, de 6 ori mai mult decât porumbul, dar cam ¾ din cât conţine grâul;
-nici cantitatea de potasiu nu este de neglijat, fiind dublul celei din porumb şi de 4 ori mai mare decât cea din orez.

Proteinele din amaranth şi quinoa (denumită şi grâul incaşilor) au o valoare biologică excepţională, mai mare decât a oricăror cereale. Fiecare 100 g seminţe de amaranth sau quinoa ne furnizează câte 14 g de proteine, iar aceeaşi cantitate de hrişcă, 12 g. Proteinele din pseudocereale se digeră mult mai lesne şi sunt mai uşor asimilate de către organism.

Exceptând hrişca, pe care o consumăm datorită popularităţii de care se bucură în învecinata Republică Moldova, quinoa şi amaranthul nu sunt foarte populare în ţara noastră. Deoarece sunt produse din import, aduse de peste Oceanul Atlantic şi sunt considerate produse ecologice, pseudocerealele au un preţ mare în magazinele noastre, acesta fiind principalul dezavantaj. Pe de altă parte, consumatorii nu sunt informaţi asupra valorii lor nutritive. Scepticismul în legătură cu aceste produse provine şi din faptul că nu reprezintă culturi tradiţionale la noi. Deşi sunt plante atât de „bătrâne“, abia acum se preconizează mărirea arealelor de cultură şi răspândirea informaţiilor privind avantajele consumului lor.

Un articol de Sonia Stanciu



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *