Chifle cu ceapă

Ingrediente

  • 500 g făină
  • 250 ml apă
  • 1 plic (7 g) drojdie uscată
  • 2 lingurițe sare
  • 6 linguri ulei de măsline
  • 2 cepe
  • 2 linguri untdelemn
  • 1 linguriță cimbru
  • câte 1 lingură făină și zahăr pentru decor

Preparare
1. Cerni făina și o amesteci cu drojdia și cu 1 ½ linguriță sare. Încorporezi treptat apa caldă și uleiul de măsline și frămânți cel puțin 15 minute un aluat potrivi de tare, pe care îl lași să dospească timp de 30 de minute.
2. Toci mărunt ceapa curățată și o călești cu 2 linguri ulei până devine transparentă. După ce s-a răcit complet, o încorporezi în aluatul dospit alături de cimbru și restul de sare. Lași aluatul să dospească pentru alte 30 de minute.
3. Rupi bucăți de aluat de mărimea unui măr, le modelezi și le așezi la dospit, la cald, în tava unsă cu ulei. După 20 de minute, ungi chiflele cu făină dizolvată în apă, le crestezi puțin și introduci tava în cuptorul în care ai pus un vas cu apă. Le coci 25 de minute la foc mijlociu.

Rodica-Doina Crăciun, Galați

20 bucăți
2 h



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *