Ciorbă de porc dreasă

Ingrediente

  • 600 g carne de porc
  • 600 g oase
  • 100 g orez
  • 2 morcovi
  • 2 rădăcini de pătrunjel
  • 1 păstârnac
  • 2 cepe mari
  • 2 ouă
  • 100 ml kefir
  • 1 lămâie
  • 1 legătură mărar
  • 1 legătură pătrunjel
  • piper
  • sare

Preparare
1. Speli oasele și carnea. Spargi oasele în bucăți mai mici, cu o toporișcă. Porționezi carnea. Le pui la fiert într-o oală cu 2 litri apă rece și o linguriță sare. Îndepărtezi spuma ori de câte ori este nevoie.
2. Cureți rădăcinoasele, le speli și le dai pe răzătoarea mare, iar ceapa o toci mărunt. Alegi și speli orezul. Când carnea s-a înmuiat, scoți oasele, adaugi în oală zarzavatul, iar după 5 minute, orezul.
3. După alte 5 minute, sărezi și condimentezi ciorba după gust. Stingi focul, torni zeama de lămâie și ouăle bătute cu kefirul. Amesteci și acoperi oala cu un capac.
4. O aduci la masă împreună cu verdeață proaspăt tocată și ardei iuți, pentru ca fiecare să îmbogățească savoarea ciorbei după gustul său.

Ionela Anghel, Dobrotești, jud. Teleorman

12 porții
1 h



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *