Cocoș fript în jar

Foto Elena Tănăsescu
Foto Elena Tănăsescu

Ai nevoie de
1 cocoș tânăr (de aproximativ 1 ½ kg)
200 g slănină proaspătă
200 ml supă de carne
piper
boia
sare

Cum procedezi
1. Cureți și speli cocoșul, apoi îl ștergi cu un șervet curat. Întorci aripile spre spate. Îl tai de o parte și de alta a orificiului prin care ai scos măruntaiele și introduci extremitățile pulpelor. Învelești cocoșul în felii subțiri de slănină proaspătă și îl legi cu sfoară, apoi îl împachetezi în folie de aluminiu.
2. Îl pui la fript în jar, pentru 30 de minute, apoi îl întorci și îl mai frigi încă 30 de minute, timp în care ai grijă să întreții jarul. Din supa de carne și 1 linguriță de sare prepari o saramură, pe care o condimentezi cu piper și boia după gust. Îndepărtezi cu grijă folia de aluminiu și ungi cocoșul cu saramură, apoi îl mai rumenești pe grătar, timp de 15 minute. Îl servești alături de felioare de slănină și salată.

Florica Faur, Jimbolia, jud. Timiș

Sfatul meu!
Pentru o aromă mai specială, folosește în loc de șunculiță proaspătă felii de piept împănat afumat. Cocoșul se va rumeni uniform dacă îndepărtezi feliile de slănină înainte de a-l pune la rumenit.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *