Coşuleţe de ceapă

Cosulete cu ceapa_MG_9311

Ingrediente
3 cepe mari
1 macrou afumat
1 salată verde
3 linguri maioneză dietetică
1 lingură muştar
10 măsline negre mari
1 cartof mare
3 felii subțiri de pâine
1 ardei roşu
100 ml oţet
2 foi de dafin
sare
piper

Preparare
1. Decojeşti ceapa şi o tai pe fiecare în jumătate. Scoţi cu atenţie foile, ca să obţii mai multe cupe. Le pui într-o oală împreună cu foile de dafin şi le opăreşti cu oţetul diluat cu apă cât să le acopere. Le scurgi după 2 ore.
2. Între timp, tai în cubuleţe peştele, în prealabil curăţat de oase şi pieliţe. Tai feliile de pâine în crutoane pe care le coci 10 minute, în cuptorul cald, la foc mic. Fierbi cartoful spălat, apoi îl decojeşti şi îl mărunţeşti. Tai foile de salată în fâşii, iar măslinele în felioare, îndepărtându-le sâmburii. Amesteci toate aceste ingrediente cu maioneza, muștarul, sare şi piper după gust.
3. Umpli foile de ceapă cu acest amestec şi decorezi cu fâşii de ardei roşu.

Gherghina Sârbu, Brăila

6 porţii
4 h



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *