Fileuri de pește în sos alb

Fileuri de peste cu sos de lapte_MG_2986_Ingrediente

  • 500 g fileuri de pește
  • 50 g unt
  • 75 g cașcaval
  • 250 ml lapte
  • 130 ml ulei
  • 2 ouă
  • 100 g făină
  • 1 legătură mărar
  • ½ lămâie
  • sare

Preparare
1. Speli fileurile și le usuci folosind un șervet. Le cureți de eventualele oase și pielițe, apoi le sărezi, le stropești cu zeamă de lămâie și le treci prin făină.
2. Rumenești fileurile pe ambele părți, în 100 ml ulei fierbinte, apoi le scoți pe un șervet absorbant.
3. Într-un alt vas, încălzești restul de ulei, presari făina și amesteci energic. Torni câte puțin lapte și omogenizezi, apoi lași sosul să fiarbă la foc mic, timp de 20 de minute, amestecând din când în când.
4. Iei vasul de pe foc, iar când sosul s-a mai răcorit, adaugi ouăle, sare după gust, mărarul fin tocat și omogenizezi.
5. Ungi o tavă cu unt, așezi peștele, torni deasupra sosul, pui cașcavalul ras și felioare de unt și dai tava la cuptor, pentru 10 minute.

Adriana-Liliana Hvir, Iași

4 porții
50 min



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *