Fursecuri cu glazură de portocale

Foto: Mihai Nicolae – Burda România

Ingrediente
150 g făină
150 g amidon
100 g zahăr pudră
100 g fulgi de cocos
1 praf de sare
2 ouă
coaja rasă de la 1 portocală
150 g unt

Pentru glazură
250 g zahăr pudră
2 linguri zeamă de lămâie
1 lingură lichior de portocale

Pentru ornat
bomboane mărunte
fulgi de cocos

Preparare
1. Amesteci făina cernută cu amidonul, nuca de cocos, zahărul și sarea. Adaugi ouăle, coaja de portocală, untul moale, la temperatura camerei și 1-2 linguri cu apă. Frămânți puțin aluatul, apoi îl întinzi în strat de 4-5 mm, pe planșeta presărată cu făină.
2. Cu ajutorul formelor pentru fursecuri, decupezi bucăți de aluat, pe care le așezi într-o tavă tapetată cu făină. Le coci la foc mediu, pentru 15 minute, în cuptorul preîncălzit.
3. Cerni zahărul pudră și îl amesteci cu zeama de lămâie și lichiorul de portocale. Cu ajutorul unei pensule, ungi fursecurile și le presari imediat cu bombonele sau cu fulgi de cocos. Le depozitezi într-o cameră bine ventilată, până se întărește glazura.

Iuliana Lako, Cenad, jud. Timiș

30 bucăți
1 h 15 min



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *