Hrişca, prietena inimii

Ai gustat vreodată boabele de hrişcă, acele mici piramide maronii? Odată ce le-ai înmuiat, degustându-le, îţi vor aminti de gustul plăcut al grâului, de cel dulceag al alunelor, de nesăţioasele nuci. Şi odată ce le-ai cunoscut gustul, vei dori să le ai la masă în orice combinaţie, pentru că tolerează deopotrivă combinaţiile sărate, dulci-amărui sau acrişoare.

Un aliment străvechi
Dacă luăm în considerare dovezile arheologice, hrişca este o pseudocereală originară din sudul Asiei şi există de peste 8000 de ani. Din sudul Asiei, s-a răspândit către centrul Asiei, Tibet, Orientul Mijlociu şi Europa. Se pare că în Balcani se cultivă de peste 6000 de ani.
Hrişca a fost una dintre primele culturi pe care europenii au dus-o în America, tărâm pe care deja creşteau alte două pseudocereale, denumite quinoa şi amaranth. Dacă ne întoarcem la secolul XX, vom găsi Rusia, China, Ucraina şi Franţa printre marii producători şi areale mai mici în America, deoarece hrişca este o plantă care se „supără“ când îngrăşămintele poluează solul şi refuză să se dezvolte pe terenurile pe care, plantându-se anterior grâu sau porumb, s-au folosit substanţe pe bază de azot.

Cum mâncăm hrişca?

  • -În vestul şi estul Europei, micul dejun al locuitorilor de la sate este constituit adesea din crupe de hrişcă fierte în supă, lapte sau consumate crude, încolţite sau numai înmuiate. Pentru ca boabele de hrişcă să se înmoaie, se fierb timp de 30 de minute la foc mic, într-un vas acoperit, într-o cantitate dublă de lichid.
  • -În Rusia, Franţa, Belgia, Ucraina şi Polonia se consumă clătite groase cu hrişcă.
  • -Hrişca măcinată se transformă în făină. Din boabele mai vechi, mai uscate, se obţine o cantitate mai mare de făină decât din cele proaspăt culese. Făina e de obicei albă, dar dacă rămân particule de tărâţă, culoarea devine uşor maronie. Din 50 g de crupe, se obţin 30 g de făină, 10 g tărâţe şi restul este urluială. Făina se păstrează câteva luni la rece, în frigider, iar boabele în recipiente bine închise, într-un loc uscat, pentru cel mult un an.
  • -Cu ajutorul făinei de hrişcă se îngroaşă supele, sosurile, dressingurile. Intră în compoziţia pastelor numai alături de făina de grâu, care are gluten.
  • -Tăiţeii din făină de hrişcă sunt apreciaţi în Japonia, Coreea şi nordul Italiei. Se fabrică greu deoarece hrişca nu conţine gluten şi pasta rezultată din făină se modelează manual.
  • -Numeroasa naţionalitate Yi din China este o mare consumatoare de hrişcă. Ei mănâncă, în medie, 100 g astfel de boabe pe zi, fapt care, conform unui studiu, îi face să fie mai sănătoşi, păstrându-şi valorile LDL (colesterol „rău“) mai mici şi HDL mai ridicate.

Mai sănătos, consumând hrişcă

  • -Micile piramide maronii sunt bune prietene cu inima şi cu sistemul circulator deoarece conţin rutina, o flavonoidă cu efect antioxidant şi antiinflamator care întăreşte capilarele, reducând simptomele de hemofilie şi ajută la menţinerea fluxului sangvin normal, împiedicând trombocitele să se grupeze.
  • -Prin conţinutul de magneziu, ajută la reducerea tensiunii arteriale şi la reglarea ritmului cardiac. Asociind-o consumului de lactate, calciul din acestea este asimilat mai uşor în prezenţa magneziului din hrişcă.
  • -Faţă de pâinea preparată cu făină de grâu, crupele de hrişcă potolesc foamea pentru mai mult timp şi cu mai puţin efort din partea pancreasului, pe care îl şi ajută la micşorarea zaharurilor din sânge.
  • -Într-un studiu publicat de către Societatea Americană de Gastroenterologie se arată că un consum de fibre insolubile protejează vezica biliară împotriva formării pietrelor. Este şi cazul crupelor de hrişcă, bogate în astfel de fibre, care nu numai că accelerează tranzitul intestinal, ci reduc şi acele secreţii biliare acide care, când sunt în exces, contribuie la formarea pietrelor. De asemenea, fibrele reduc nivelul trigliceridelor.
  • -Hrişca este un aliment recomandat femeilor care intră la menopauză. Consumând 6 zile pe săptămână hrişcă şi alte cereale integrale, acestea îşi diminuează progresul aterosclerozei şi riscul de depunere a ateroamelor care micşorează secţiunea vaselor. Mâncând mai mult de 30 g pe zi, se reduc şi şansele de apariţie a cancerului de sân.

O plantă darnică

  • -Hrişca se cultivă îndeosebi vara, începând cu luna iunie şi se dezvoltă rapid, în 2-3 luni putându-se culege seminţele. În perioada înfloririi, apicultorii îşi duc stupii de albine în pastoral, cunoscând cât de valoroasă este mierea din flori de hrişcă, prin prezenţa a 18 aminoacizi. Mierea din hrişcă are o nuanţă de brun închis şi o aromă puternică, dar o miere mai închisă la culoare se presupune a conţine mai mulţi antioxidanţi decât una mai deschisă la culoare. Mierea de hrişcă are proprietăţi antibacteriene şi antiinflamatoare şi este o alternativă eficientă la siropul de tuse pentru copiii sub 6 ani, dar obligatoriu peste 1 an. De pe ½ hectar cultivat cu hrişcă, un stup poate produce aproximativ 5 kg de miere zilnic. Cercetările cu privire la efectul hipocolesterolemiant al boabelor s-au extins şi asupra mierii şi polenului din flori de hrişcă, dar încă nu s-a ajuns la o concluzie.
  • -Culturile de hrişcă au şi rolul de a împiedica eroziunea solurilor, întrucât plantei îi priesc pantele.
  • -Boabele nu sunt destinate numai consumului uman, ci pot fi furaje pentru păsări, vite şi porcine.
  • -Frunzele şi florile uscate ale plantei se consumă sub formă de ceai plăcut aromat.
  • -În unele zone de pe glob, înlocuieşte orzul la obţinerea malţului, în vederea fabricării berii fără gluten.
  • -Dacă umpli o pernă cu tărâţe de hrişcă în loc de pene, nu se ştie dacă vei visa mai frumos, dar e sigur că vara vei dormi mai bine, fiindcă perna va fi mai răcoroasă! Asiaticii ţi-o pot garanta, ei folosesc astfel de perne de 2000 de ani.

Un articol de Sonia Stanciu

 



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *