Interviu cu Maria Butaciu

Costumul și cântecul sunt legate de pământ-așa simt eu

Fiecare întâlnire cu personalitățile din cultura românească mă uimește. Sunt interpreți de folclor care fac parte din marea cultură. Maria Butaciu nu mai are nevoie de prezentare. Este un nume cunoscut în muzica populară românească. Vocea ei sună curat ca pe acasă, pe dealuri sau pe malul Someșului. Maria Butaciu ne-a vorbit despre lumea copilăriei și ne-a cântat. Așa simțit că trebuie să stea în fața aparatului de fotografiat- cântând.
 
_MG_4344
Cum era casa părintească, în care ați copilărit?
 
Părinții meu erau țărani. Suntem opt copii și pot să spun că am crescut cu lumina soarelui și cu cântecul. Am stat într-o casă mare, lângă gară. Eu nu am apucat casa veche fiindcă atunci cand s-a construit calea ferată Salva-Vișeu, ne-am mutat.
Casa în care am stat era încăpătoare, aveam o grădină mare, gospodărie și o pivniță, iar toamna făceam oțetul de mere și de pere sălbatice și îl lăsam să fermenteze acolo. Le adunam din pădure, le zdrobeam și le puneam în butoaie, la fermentat. Era o minune de oțet de îl beai cu cana.
 
Aveați mâncărurile tradiționale, ale familiei?
 

Mămăliga se mânca cel mai mult la noi în casă. Mămăliga cu brânză, cu întinsoare cum se spune pe la noi. Brânza era din un caș frământat, care se bate în bârbânță. Întindeam un rând de mămăligă, apoi un rând de brânză, apoi alt strat cu un rând de jumări întinse și tot așa. Brânza se făcea primăvara usturoaie și beai la apă rece după ea, de nu îți mai trebuia nimic.
Dimineața mâncam magiun pe care îl păstram în oale de lut. Magiunul se făcea din prune pe care le fierbeam în niște căldări de aramă până nu mai râmănea niciun strop de apă. Era așa de tare fiert că abia îl luam cu lingură, îl băgam în apă caldă și apoi îl ungeam. Mămăliga, tăiată felii cu ața, o prăjeam pe sobă, o ungeam cu magiun și o mâncam cu ceapă. Era o bunătate!
În casă la noi, la prânz se făcea zamă cu os afumat dacă nu era post. Dacă era post, se făcea zamă de varză, de baraboi, de cartofi sau zamă de păstăi uscate.
Păstăile alea galbene, late și mari se dădeau o dată în clocot și se scoteau la soare să se usuce pe bețe. Se lăsau la soare o săptămână; se strângeau seara, iar se puneau la soare a doua zi – până se făcea dintr-o oală de fasole – o mână de fasole de cea uscată.
Și astea, iarna, se puneau la înmuiat înainte, apoi se făcea o tocană cu afumatură – mamă, ce bună e!
Primăvara făceam zama cu zbrog și o acream cu măcriș. Și, de Paști, acream ciorba de miel tot cu măcriș și friptura o făceam cu cimbru de câmp. E foarte bun cimbrul de câmp, e parfumat.
Făceam și podbalul care e gras și care apare de Paște, crește pe șcaba de lângă apă. Are frunza bună și grasă. Câte măncăruri bune nu se făceau și atunci!
Eram la masă 11 guri: opt copii, părinții noștri și bunicul- Tata Tânu cum îi ziceam noi.
Un kilogram de carne sau găină se ducea la o masă. Carnea se punea mai mult de gust. 
Din găină se făcea o zamă bună cu tăiței toșmagi cum li se zice pe la noi.
Bunicul meu a fost în armata austro- ungară, știa și un pic nemțește și făcea niște toșmagi subțiri, subțiri.
Acuma primăvara făceam și cocoradă. Se făcea din aluat de pâine și înăuntru se punea brânză cu ceapă verde, ouă și mai scăpam și câte o jumară, acolo. Cocorăzile astea se făceau până de Sfăntă Marie și le mâncam cu lapte prins, acru care era așa bun și că ziceam că e groșcior, adică smântână.

De unde luați laptele?
 
Aveam bivolițe acasă, 7 mădăi, și dădeau un lapte tare bun. Aveam lapte mult de te puteai scălda în el și noi dădeam la stat și luam, în schimb,  turtă de floarea soarelui. Pe lângă cei 7 mădăi, aveam și o vacă dintre cele roșii, o junincă. Până am fost la liceu, mergeam cu vaca la păscut. Tare mă mai chinuia, că fugea la groapa de gunoi a satului să mănânce coji de pepeni și hârtia care fusese în lădițele de marmeladă. Dacă fugea acolo, nu o puteam scoate nicicum. Încăpățânată vacă!
De bivoli se ocupa frate-meu care îi lăsa în tău să se răcorească vara. Ședeau toată ziua și dormeau în nămol. Și seara, venea cu ei morți de foame acasă. Și tot pe mine mă certau părinții că bivolii sunt nemâncați.
 
Știm că faceți o adevărată artă din gătit. Cum reușiți asta?

Toată lumea știe să gătească. Numai că fiecare își pune amprenta în felul său în bucătărie. Am învățat și eu de la mama sau din familie și apoi am adăugat și ceva de la mine.
Dulcețurile, de pildă am învățat să le fac de la o mătușă unguroaică de la Cluj, o mătușă care m-a și făcut să cânt pe scenă și care m-a ajutat mult la începutul carierei mele.
Acasă făceam numai magiun, magiun de prune bistrețene fiindca noi nu stricam țucărul pe magiun. Pe atunci era scump.
Acum, din prunele bistrițene fac dulceața asta.
Spăl prunele și le pun în zeama de var. Problema mea în ultimii ani, e varul. De unde să iau var acum că e tare greu să mai găsești piatră de var. Piatra de var se stinge cu apă, se lasă să se limpezească și astfel se obține “apa de var”.
Se țin prunele o oră în zeama asta de var, se spală, li se scot sâmburii, se umplu cu miez de nucă și li se pune capac. Apoi se fierb în siropul de zahăr care se parfumează cu o frunză de indrușain.
 
Îmi place să fac orice fel de dulceață. Cea de gutui e bună la clătite și în ea pun lămăie care îi conservă culoarea și o parfumez tot cu indrușain.
 
Ce ați mâncat bun în lumea asta pe unde ați umblat și ați cântat?
 
Ce n-am mancat? Nu am găsit mâncare care să nu îmi placă. Mâncarea chinezeasacă e tare bună și deosebită. Am fost în China de două ori și mi s-au părut speciale ca gust ouăle murate. Bucătăria mediteraneeană am descoperit-o în Grecia. De fapt peștele îmi place gătit oricum. La noi, pe Someș se prinde doar clean și mreană. Aici, în Regat am învățat însă să gătes crapul prăjit și saramura. E o bunătate.
Nici știuca nu e rea deși e cam seacă
Din stiuca am facut perișoare și chiftele.E foarte buna aia uscată fiartă cu niște cartofi lângă ea și cu mujdei deusturoi.
 
Lăsâd la o parte bucătăria, nu putem să nu remarcăm costumul dumneavoastră care este cu totul special. Pălăria iar, are o formă unică, specifică zonei folclorice din care veniți.

 
Da, pălăriile se făceau după un vechi calapod nemțesc. Cele purtate la horă, la biserică și de sărbători erau făcute dintr-un talaș foarte fin. Fetele iși puneau la ele funde și flori.
Costumul meu e cusut de mână și are aproape 100 de ani. Cusătura este ca la goblen, în cruciulițe și are aplicate mărgele.
 
Ați jucat la horă? Acolo ați auzit și cântecele?
 
Da, am pucat hora când eram copilă. Cântecele le-am auzit în sat, la unii și la alții, la bătrâne și la șezători. În șezătoarea din Postul Mare nu se cânta dar fetele iși coseau straiele de paște și torceau cânepa.
 
Cântam din liceu dar nu prea tare că eram cam rusinoasă. Îmi ziceau colegii “Mutulică”. Dar cântam în corul bisericii. Am învățat cântatul de la tata și de la oameni, de la câmp. Acestea sunt primele cântece pe care le-am învățat și stilul meu de cântat e cel de acasă: să sune, să răsune cântecul ca pe dealurile de la noi.

Interviu realizat de Ivana Iancu, publicat în Cărticica nr. 6/2011, revistă la care doamna Maria Butaciu ne-a onorat cu prezența dumneaei pe copertă
 



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *