Interviu Mirabela Dauer

IMG_0598-1

Gătitul trebuie să îmi facă plăcere! Așa că gătesc dar nu îmi plac lucrurile migăloase cum ar fi să fac sărmaluțe, chifteluțe sau să tai zarzavatul pentru salata de boeuf. În schimb îmi place să ornez această salată, îmi
place să aranjez mese fiindcă am vocația priteniei. De obicei prietenii mei știu cam care sunt „specialitățile“ mele așa că îmi spun ce vor să le pregătesc. 
Ador să fac varz cu tăiței, mâncare ungurească pe care am învățat să o fac de la mama Sandei Ladoși. Ea m-a învățat pe vremea când mergeam în turnee la Târgu Mureș. Ciorbele, de asemenea, îmi place să le gătesc în mod special.

Preferata mea, ciorba de salată! O fac, o nebunie! O acresc cu lămâie, îi pun smântână și ou bătut și, de asemenea, îi dau o aromă deosebită punându-i un pic de afumătură caiser sau șunculiță.



Masa în familie este un moment sfânt. Nu dau vina pe meserie dar eu nu mi-am putut întemeia o familie. Este poate singura nerealizare a vieții mele. Eu sunt vinovată de asta. Este un of al meu, o cruce pe care o port. Dar acum sunt într-o perioadă fericită, foarte fericită a vieții mele pentru că a venit sora mea în țară pentru prima oară, în 45 de ani de carieră, sora mea participă la o lansare de a mea, împreună cu nepoata mea. Mai mult vin și copiii nepoatei mele. Noul meu album se cheamă „Pentru inima mea“, un titlu egoist. Are 14 piese noi și un remix la „Mulțumesc, iubită mamă“.




Mămica mea era o mică răsfățată. Era gospodină, dar la noi în casă gătea tăticul și noi de la el am învățat tot ce știm astăzi. Tăticul nostru era cel mai falnic moldovean din lume, cel mai frumos bărbat din lume, brunet cu
ochii albaștri și cu mustăcioara neagră, subțire. Tata a fost un prinț și mama o frumusețe! O pereche minunată. Fiind moldovean, făcea o mămăligă și o plachie de pește cum nu făcea nimeni pe lume. Nu pot să fac o mămăligă ca
tata. Mămăliga lui era ca un tort și noi copii o mâncam ca pe cea mai bună prăjitură. Mama făcea prăjituri și plăcinte moldovenești cu toate că era din București, regățeancă.


Mie îmi place să mănânc de toate. Sunt ca doamna Stela Popescu care este basarabeancă, așa ca tata. Eu semăn chiar și la asta cu Stela Popescu pe care o divinizez. Îmi place tot ceea ce nu îmi face bine: slănina cu ceapă,
piftia cu usturoi, salată de boeuf, sarmalele. Nu mănânc murături, nu suport oțelul, nu mănânc iute.



Am niște prieteni în Seattle, originari din Cluj și care în fiecare an își iau porc și pregătesc toate rețetele tradiționale de Crăciun pe care le-au adus cu ei în suflet, de acasă: cârnați, caltaboși, sângereți, slănină
afumată, ciolan afumat, untură, jumări, dar cu gustul de aici.

Acum un an de zile fusesem la ei unde am mâncat de Crăciun slană, unsoare cu ceapă și am zis, Doamne ce bunătăți! Am plecat apoi spre Las Vegas în turneu.La vreo 2 zile, mă sună și îmi zice: „Pachetul e pe drum“. Am primit un
pachet imens care numai carcasa de oțel nu avea. Alimentele erau învelite în toate foliile posibile și erau așezate cu grijă. Am găsit în cutie: 2 borcane cu untură, jumări, 2 borcane cu carne în untură, cu slană și ceapă.
Am făcut în Las Vegas al doilea Crăciun. Prietenii mei de acolo, care nu mai mâncaseră de mulți ani așa ceva, erau în delir. Cred că nimic nu ar fi înlocuit mâncarea aceea. Nicio finețe franțuzească sau cel mai scump caviar
nu ar fi putut înlocui mâncarea ca acasă la mama!
Mâncau așa, pe o masă improvizată, la botul calului. Douăzeci de persoane înfulecau pe rupte și se bucurau pentru o clipă de gustul mâncării ca acasă.


Din bucătăria internațională, o prefer pe cea grecească. Îmi place peștele și mă omor după fructele de mare să le mănânc în tavernele de pe malul mării. În Grecia mănânc în disperare fructe de mare, ca pe semințe.
Dar cum făcea tata peștele, nu îl face nimeni. Nu știu ce punea? Cred că își punea sufletul. Mâncarea bună este aceea în care îi pui suflet. Dacă vine un prieten la tine și îi dai pâine cu ceapă și cu unsoare, dacă pui suflet este mult, mult mai bună decât orice altceva.
Ca românul nu mănâncă nimeni niciunde în lume. Eu sunt puțin naționalistă, ador țara asta. După România rămân 10 locuri libere și după aia îmi mai place și mie câte un loc din lumea asta. Cred că gustul, rafinamenamentul și
 diversitatea mâncărurilor românești sunt unice.

Articol realizat de Ivana Iancu, publicat în Cărticica nr.10/2009



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *