Învață de la Jamie Oliver să gătești cu numai 5 ingrediente!

SOMON CU CHORIZO AFUMAT

PORŢII: 2
TIMP TOTAL DE PREPARARE: DOAR 11 MINUTE

2 fileuri de somon de 150 g fiecare, cu piele, curățate de oase și solzi
300 g de roșii cherry coapte, de culori diferite
4 fire de busuioc proaspăt
8 măsline negre (cu sâmburi)
30 g de chorizo

Aranjați somonul, cu partea cărnoasă în jos, într-o tigaie mare, neaderentă, și puneți-l pe foc moderat spre iute. Când tigaia s-a încins, iar peștele a început să sfârâie (după circa 3 minute), întoarceți-l și prăjiți-l pe partea cu piele alte 5 minute sau până când este foarte crocant și aproape gătit (aceasta depinzând de grosimea lui).

Între timp, tăiați în jumătăți roșiile cherry și rupeți de pe tulpini majoritatea frunzelor de busuioc; amestecați-le cu 1 lingură de oțet din vin roșu și un vârf de cuțit de sare și piper negru. Strivind măslinele, scoateți și aruncați sâmburii, apoi tocați mărunt pulpa și combinați-o cu 1 linguriță de ulei de măsline extravirgin, plus un pic de apă.

După ce tăiați chorizo în felii subțiri, adăugați-le în tigaie și lăsați-le 2 minute. Amestecând, încorporați roșiile asezonate, pentru ultimele 30 de secunde de gătit. Repartizați preparatul pe farfurii, așezând somonul deasupra și răsfirând împrejurul lui măslinele și restul frunzelor de busuioc.

Aceasta este una dintre cele peste 130 de rețete oferite de Jamie Oliver în noua sa carte „5 ingrediente – Mese rapide și ușoare” (Curtea Veche Publishing 2017). Cartea se concentrează pe combinații culinare geniale de doar cinci ingrediente. Acestea se potrivesc de minune laolaltă, rezultând preparate delicioase, cu maximum de aromă, și totodată cu minimum de efort din partea voastră – niciuna din rețete nu se prepară în mai mult de 10 minute!!!

De Sărbători, comandă volumul “5 ingrediente” și primești automat cadou un produs original Jamie Oliver! Folosește produsele lui pe care le găsești în rețelele Mega Image, Auchan, Selgros și Cora din întreaga țară.
www.curteaveche.ro



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *