Mâncare de linte

Mancare de linte_IMG_9309

Ingrediente
400 g linte verde
coaja de la 1 lămâie
2 linguri ulei
20 g făină
1 ceapă mică
1 foaie de dafin
câte 1 linguriţă oțet, boia şi zahăr
sare
150 g smântână

Preparare
1. Alegi lintea şi o speli, apoi o pui la înmuiat în apă rece, pentru 3-4 ore. O fierbi la foc mic, pentru 30 de minute, împreună cu coaja galbenă, subţire, de la 1 lămâie.
2. Cureţi şi tai mărunt ceapa. După ce a fiert lintea, o scurgi. În uleiul încins, căleşti ceapa, apoi presari boiaua şi făina şi amesteci repede. Torni puţină apă caldă şi omogenizezi sosul, în care încorporezi smântâna. 3. Adaugi în sos lintea, oţetul, foaia de dafin, zahărul şi sare după gust. Laşi mâncarea să mai dea în câteva clocote.

Sfatul meu
Poţi servi această mâncare împreună cu hrean proaspăt ras ori conservat în oţet.

Ana-Maria Hrițuleac, Pericei, jud. Sălaj

4 porţii
5 h



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *