Măslinul, copacul binecuvântat

Maslin P816241912De mii de ani, locuitorii ținuturilor mediteraneene au consumat măslinele și uleiul extras din acestea și au folosit frunzele și florile de măslin în scopuri terapeutice.

Dovezi arheologice

O frunză fosilizată, datând de aproximativ 60000 de ani, a fost găsită în Insula Santorini din Grecia, iar în Insula Creta, în zona palatului Zakros, dintr-o fântână a fost scos la iveală un vas cu măsline de acum 3500 de ani. Se pare că, la un cutremur care a dus la prăbușirea palatului, oamenii au încercat să ofere măslinele ca ofrandă pentru zei, fântâna fiind, în accepțiunea lor, locul cel mai apropiat de lumea de dincolo. Uleiul de măsline, grâul și vinul sunt trei produse binecuvântate, pe care grecii le ofereau cu mii de ani Ēn urmă, ca ofrande pentru zei.
Dacă inițial măslinele erau consumate ca atare, numai în perioada de recoltare, mult mai târziu au apărut, ca dovezi ale civilizației, uleiul de măsline, precum și diferite metode de conservare, unele fiind folosite și astăzi. S-au descoperit și decriptat tăblițe din anul 1450 î.H., care atestă nu numai cultivarea măslinilor, ci și producerea uleiului,chiar a uleiului aromatcu diferite condimente. Au fost scoase la iveală numeroase amfore în care erau păstrate măslinele, precum și alte obiecte de uz gospodăresc, pe care erau desenați măslini.

În Antichitate
Mitologia greacă povestește că primul măslin a fost plantat de zeița Atena, alături de numele căreia sunt zugrăvite ideograme ce reprezintă măslinul. Legenda spune că atât zeul mării, Poseidon, cât și zeița Înțelepciunii, Atena, își doreau să guverneze asupra orașului Atena. Fiecare dintre ei trebuia să ofere locuitorilor orașului un cadou inestimabil, acesta urmând a fi evaluat de către toți ceilalți zei. Poseidon, îndreptându-și tridentul către Acropole, a făcut să izvorască apă din piatră seacă. În același loc, zeița Atena a plantat un măslin, ale cărui frunze verzi pe o parte, argintii pe cealaltă, au impresionat mai mult, Atena dobândind astfel supremația asupra orașului care astăzi îi poartă numele. Mânios, Poseidon s-a răzbunat, trasformând provincia Attica într-un tărâm secetos. Unul dintre fiii lui, supărat de lipsa de respect cu care a fost tratat tatăl său, a încercat să doboare măslinul cu o secure care i s-a rupt în mână, cauzându-i moartea. Mai târziu, prin anul 480 î.H., când perșii au atacat Acropolele și au incendiat mare parte din oraș, grecii, rămași fără simbolul lor sacru, s-au întristat. Dar a doua zi, ca din cenușă, măslinul a înmugurit din nou.

La jocurile olimpice
Măslinul a fost prezent la loc de cinste încă de la primele jocuri olimpice, manifestare atletică și religioasă cu durata, pe atunci, de 5 zile. Înaintea, în timpul și după jocuri, era interzisă orice formă de violență. În cea din urmă zi, în fața templului lui Zeus, câștigătorii erau încununați cu ghirlande din ramuri de măslin. Ei considerau aceste cununi din copacul sacru drept cea mai măreață recompensă ce le putea fi oferită. În scrierile sale, istoricul grec Herodot povestește că perșii, aflând despre recompensa pe care o primesc grecii victorioși, s-au întrebat uimiți: „Cu ce fel de oameni ne luptăm? Ei nu luptă pentru bani, ci numai pentru virtute!“ Și chiar așa era, pentru că ramul de măslin era un simbol al virtuții.

Măslinul în literatura greacă
În poemele Iliada și Odiseea, Homer ne dă informații despre măslin, cum că în grădinile regelui Alkinoos, măslinii creșteau printre alți pomi fructiferi. Din aceleași opere literare, aflăm că eroul Odiseei, Ulise, își construise un patcu un picior dintr-un măslin viu. În timpurile homerice, uleiul aromat se utiliza la ungerea trupurilor celor trecuți în neființă. Se spune că însăși zeița Afrodita ar fi folosit ulei aromat cu trandafiri pentru a unge trupul lui Hector, eroul căzut în războiul troian.

Un copac protejat
Pe măsură ce a început să fie prețuit, s-au impus reguli pentru a proteja acești copaci. Se știa că însuși Zeus ocrotește măslinul. În orașul antic Dreros, din Insula Creta, s-a descoperit o incripție cu un text care obliga fiecare tânăr să planteze cel puțin un măslin și să-l îngrijească până când rodește. Se
pare că acest obicei s-a răspândit apoi și în alte orașe, ducând la extinderea plantațiilor.

Perioada romană și bizantină
În timpul expansiunii romane, importante cantități de ulei de măsline erau aduse la Roma, iar de aici, transportate și în zone nordice. Romanii aveau să descopere și beneficiile iluminatului public cu ajutorul uleiului de măsline. În perioada ocupației bizantine, măslinii continuă să fie cultivați în arhipelagul Peloponez, iar în multe zone ale Greciei s-a dezvoltat comerțul cu măsline. Rețete din perioada bizantină și postbizantină conțineau ulei de măsline. După căderea Imperiului bizantin, în 1453, măslinul le-a asigurat traiul locuitorilor greci. Mai târziu, în secolul al XVIII-lea, măslinele grecești se exportau în țările europene care produceau săpunuri, mai cu seamă la Marsilia, devenit un important centru al săpunului.

Măslinul în religie
Măslinul este copacul speranței, al credinței, simbolul păcii și milosteniei pe care Dumnezeu a arătat-o omenirii. După potop, ramul de măslin adus de un porumbel în arca lui Noe a devenit semn al iertării divine. Zeița greacă a păcii, Eirene, este prezentată în scrieri ținând în mână un ram de măslin. De aceea, mesagerii de pace trebuiau să poarte ramul de măslin. Încă din timpuri străvechi, uleiul de măsline era folosit pentru iluminarea caselor și a drumurilor publice. Istoricul Herodot vorbește despre o sărbătoare din secolul al V-lea, numită „Lychnokaya“, la care toți participanții aprindeau lămpi cu ulei de măsline. În perioada bizantină, uleiul era sursă de lumină în biserici și mânăstiri.
Iar dacă prima legătură a măslinului cu religia apare în Vechiul Testament, în cel nou, Iisus o reînnoadă prin rugăciunea ce are loc pe Muntele măslinilor, dând o nouă valoare sacră acestui copac. În religia creștină, răspândită întâi în zonele mediteraneene, copiii sunt miruiți la naștere cu ulei de măsline.
În Cipru, țară cu religie predominant ortodoxă, noilor născuți li se dădea să soarbă apă de pe o frunză de măslin. Cunoscută fiind rezistența măslinului la secetă, gestul aducea binecuvântarea ca viitorul adult să nu sufere nicicând de sete.
Uleiul de măsline îi miruiește pe ortodocșii bolnavi, iar măslinele sunt adesea baza alimentației credincioșilor greci care postesc. Însoțind omul pe întreaga perioadă a vieții, la cretani măslinul își face prezența și pe ultimul drum, existând obiceiul de a pune în mormânt trei ramuri de măslin.
În biserica ortodoxă, se impune postul ca formă de curățare trupească și sufletească. Măslinele sunt alimentul care menține sănătatea călugărilor de pe Muntele Athos în zilele de post, chiar dacă în aceste perioade consumul de ulei de măsline le este interzis. Măslinele, vinul și grâul sau pâinea sunt alimente care nu lipsesc din bucătăriile acestor mânăstiri.

Un remediu popular
Prezența vitaminelor A, E și B în uleiul de măsline îl transformă într-un adevărat balsam asupra pielii, ajutând la refacerea acesteia.
Aelianus, un scriitor antic grec, afirma că uleiul și florile de măslin pot vindeca și rănile unui elefant a cărui piele a fost străpunsă de săgeți. Atleții care participau la olimpiade obișnuiau să facă băi călduțe sau frecții cu ulei de măsline, pentru a-și diminua durerile musculare.
Medicii din lumea bizantină aveau o întreagă listă de recomandări ale uleiului de măsline.

  • era folosit călduț, pentru a trata nevralgiile sau pentru a reduce febra;
    pentru albirea dinților sau pentru menținerea sănătății mucoaselor bucale;
  • pentru a trata dermatitele și chiar lepra;
  • pentru tratarea afecţiunilor stomacului și pe cele hepatobiliare.

În strânsă legătură cu biserica, se considera că uleiul cu cele mai mari puteri terapeutice era cel din candelele atârnate în biserici.
În Insula Creta, se considera că uleiul extravirgin extras dintr-o varietate de măsline sălbatice avea efecte afrodiziace, multe perechi de tineri căsătoriți
obișnuind să guste împreună pâine înmuiată în primul ulei de măsline produs în decursul anului.

Beneficii în alimentație
Încă din Antichitate, măslinele erau considerate cel mai bun aperitiv. Romanilor le plăceau atât de mult măslinele, încât nu numai că își începeau masa, ci o și încheiau cu acestea, fiind prezente în meniurile lor de la prânz sau cină. Consumul de măsline înainte de masă se constituie chiar într-o cură pentru pacienții cărora le lipsește pofta de mâncare. Grecii păstrează rețete vechi, în care uleiul de măsline era asociat cu brânza, legumele, peștele și cerealele. Se estimează că, în timp ce în Insula Creta consumul mediu anual, pentru fiecare locuitor, este de 31 l ulei extravirgin de măsline, în alte țări mediteraneene o persoană consumă nu mai mult de 25 l anual, iar în țările nordice, de exemplu, în Germania, maximum 200 ml.
Dacă locuitorii Cretei sunt campionii consumului de ulei de măsline, următorii sunt, în ordine descrescătoare a consumului, grecii din restul peninsulei, italienii, spaniolii, portughezii, ciprioții, australienii și turcii.
Cercetătorii au descoperit că, la cretani, sunt extrem de rare cazurile de cancer sau bolile cardiovasculare, aceasta datorându-se, cu siguranță, consumului de ulei de măsline.

Articol publicat în Cărticica practică nr. 6 (46)/2009



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *