Monica ni se destăinuie cu vorbe de poveste

Monica prezintă Știrile PRO TV de ani buni, este recunoscută nu doar pentru frumusețea, ci și pentru profesionalismul ei incontestabil.
Monica poartă cu ea seninătatea copilăriei petrecute la Delureni, în zona Bistriței și despre asta ni se destăinuie cu vorbe de poveste 

Care este, pentru tine, adevărata moștenire de familie? 
Bucuria de viață. Devenirea noastră ca oameni este un proces continuu, care nu se termină vreodată, iar pă-rin-ții au un rol esențial. Se vorbește foarte mult despre rolul familiei în dezvoltarea noastră personală, despre  modul în care ea își lasă amprenta asupra destinului nostru. Avem la dispoziție acum multe informații despre cum ar trebui să creștem copiii, avem instrumente diversificate de analiză personală, suntem bombardați cu modele de creștere sănătoasă, însă dincolo de 
acestea eu cred că cel mai im-por-tant lucru este ca părinții să ofere copilului dragoste și să vadă, dincolo de propriile lor proiecții, 
copilul cu nevoile lui reale. Familia este o structură de bază în formarea noastră timpurie, însă fiecare avem capacitatea proprie de creștere, de adaptare și schimbare.

Ai copilărit la țară. Cât de intense sunt amintirile din verile copilăriei tale?
Cele mai dragi amintiri sunt cele legate de momentele petrecute cu cei dragi, momente care mi-au format rădăcini puternice în natură, în tradițiile din Ardeal, în modul în care oamenii au grijă de mediul lor, de animale.
Am fost un copil cuminte, dar foarte curios, și îmi aduc aminte cu drag că primul lucru pe care îl făceam când ajungeam la țară era să verific livada, să caut cuiburi de păsări, să văd ce recoltă avem, să mă urc în copaci, să alerg cu câinii pe deal și să dau o fugă în pădurea care se află lângă casă. Nu cred că există experiență care să îmi aducă energie mai bună decât acest ritual de care mă bucur și acum.

Dintre bucatele preparate de bunica ta, ce ți-a rămas și acum în minte? 
Bunica mea este o gospodină desăvârșită și o admir pentru talentul cu care reușește să ne adune la masă și să ne încânte cu bunătăți făcute cu migală și cu povești care te fac să râzi și să plângi și apoi iar să zâmbești. De fiecare dată când ajung la ea, bunica mă așteaptă cu masa plină de cozonaci uriași cu nucă, plăcinte la cuptor, sarmale cu afumătură, supă de pui, pâine coaptă pe vatră, de parcă întreagă savoare tra-dițio-nală ardelenească e în bucătăria ei magică. Aceste miresme unice și amintirile parfumate îmi hrănesc în egală măsură și sufletul.

Ai stat în bucătărie alături de bunica și mama ta ca să înveți secrete? Cum sunt mesele de sărbătoare în familia ta? 
Pentru mine, aranjarea mesei este un ritual care are legătură  cu natura și, de fiecare dată, fie că este sau nu sărbătoare, încerc să pun pe masă elemente care să-mi încânte sufletul, de la flori la pietre, lemne sau scoici și încerc să le dau expresia stării mele interioare, de veselie, melancolie sau visare.

Ce bunătăți de acasă știi să prepari și chiar îți ies? 
Nu există o rețetă mai bună în bucătărie decât dragul de a-i face pe ceilalți să se bucure de masă. Găluștele cu prune sunt preferatele mele, iar secretul învățat de la bunica este că întotdeauna e bine să alegi ingrediente de calitate și să te gândești cu bucurie la cei cărora le gătești.

Cum ți-a împărtășit bunica ta anumite experiențe, să le numim ancestrale, legate de timp, vreme, pământ, grijă pentru natură, pentru animale, atitudinea față de sat și oamenii locului? 
Când ești copil, descoperi lumea și cu ajutorul celor care îți îndrumă pașii și ei devin repere fundamentale în existența ta. Când începi să cunoști lumea, ai nevoie de multe povești. Prin povești am început să descopăr lumea satului, o lume fascinantă, autentică, misterioasă și surprinzătoare. Țin minte că cea mai frumoasă experiență din vacanțele petrecute la bunici are legătură cu nopțile de vară, nopți cu povești magice spuse de bunici sub cerul liber. Niciodată nu știam când începe seara și când se termină, fiindcă pur și simplu eram vrăjită de faptul că bunica nu îmi spunea povești din cărți, ea împletea realitatea cu tradiții din sat și cu mituri auzite în copilăria ei și le spunea atât de frumos, încât mereu adormeam cu gândul că eu sunt personajul principal din povestea ei. Am prieteni foarte dragi, care au ales să trăiască acolo, cu familia, în satul Delureni, iar bucuria întâlnirii cu ei este la fel ca în copilărie, cu foc de tabără noaptea, cu mers la colindat sau la stropit, cu plimbări pe cal prin păduri, cu ieșit pe dealuri, la cules de zmeură.

Ce ai adus la București de la tine de acasă? 
Port în mine trăiri din copilărie, lecții de viață, mirarea și visarea, curiozitatea și dorința de a vedea dincolo de ce se vede.

„Cu minte” ca atitudine și  „rușinea” ca o manifestare a respectului în anumite circumstanțe ți-au folosit în viață? 
Se spune despre noi, ardelenii, că suntem serioși, punctuali, civilizați și politicoși, că avem simțul răspunderii, iar toate aceste atitudini mi-au folosit în diferite situații, la școală, la muncă, în relația cu prietenii, cu colegii.

Porți, din când în când, o cămașă tradițională? E importantă asocierea noastră cu rădăcinile? 
Ia de la bunica este una dintre cele mai dragi piese vestimentare și o port cu mândrie, mai ales că a fost cusută acum 50 de ani și s-a păstrat perfect. Atunci când am primit-o, am simțit că am căpătat o operă de artă făcută cu sufletul, fiindcă povestea acestei piese are amprenta stării bunicii mele, este senină și veselă, visătoare și blândă. Asocierea cu rădăcinile e importantă atunci când vrei să fii complet, să fii mai aproape de tot ce ai primit în dar, prin moștenire de la strămoși.

Ai ochii bunicii tale. Cum te regăsești în lumina lor? 
Nu m-am gândit vreodată cum mă regăsesc atunci când mă uit la ea, mai degrabă am un sentiment de acceptare necondițio-nată, împletit cu o dragoste infinită, atunci când îi văd chipul.

Într-o perspectivă ideală, te-ai vedea în satul bunicilor tăi, ducând un trai simplu?
Traiul simplu e traiul sănătos și cine nu ar vrea să îmbătrânească frumos? Bunicii, dealurile, pădurile, prietenii dragi de acolo, livezile cu cireși, păsările și florile din satul Delureni, toate și-au pus amprenta asupra mea într-un mod magic și mă cheamă mereu acolo, locul cu cea mai bună energie din lume. Tot ce mă înconjoară acolo e autentic, natura este fascinantă, cu grădini și livezi magice, cu case atât de frumoase, încât am impresia că trăiesc într-o poveste.

Cum era fericirea în copilărie? Dar acum?   
Fericirea din copilărie este simplă și are legătură cu senzații și emoții primare, cum e bucuria de a te juca în natură sau de a alerga 
pe câmp, iubirea primită de la cei care îți îndrumă pașii, mirarea când înflorește un copac și descoperirea lumii cu ajutorul părinților și a bunicilor, starea de bine care vine din bucuria momentului.
Din păcate, odată cu trecerea anilor, asimilăm modele de fericire livrate de societate și totul devine mai complicat, uităm esența – fericirea nu mai are legătură decât cu propria persoană și cu ceea ce putem noi să simțim în momentul prezent atunci când există un echilibru între ceea ce  gândim, facem și simțim.

Interviu de Ivana Iancu



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *