Mușchi de vită ca la Hanul lui Manuc

Friptura Hanul lui Manuc_MG_0057

Ai nevoie de:
1 kg mușchi de vacă
400 g ciolan de porc afumat
1 ½ kg varză creață
180 g orez
4 roșii
½ linguriță făină
1 ardei iute
80 g unt sau ulei
1 lingură oțet
2 linguri smântână
200 ml supă de legume
cimbru
mărar
sare

Cum procedezi:
1. Cureți mușchiul de pielițe, îl speli și îl înăbuși în unt, întorcându-l pe ambele părți. Îl scoți într-o cratiță, adaugi ciolanul de porc și 500 ml apă și presari condimente după gust. Acoperi cratița cu un capac și o dai la cuptor, la foc iute, pentru 40 de minute.
2. Între timp, opărești varza, o tai fideluță și o așezi în cratiță, în jurul mușchiului, împreună cu ½ ardei tăiat în fâșii. Sărezi carnea și varza și dai din nou cratița la cuptor, pentru 30 de minute. Separat fierbi orezul în supa de legume diluată cu 200 ml apă, iar spre sfârșit pui roșiile decojite, tăiate cubulețe.
3. Scurgi sosul din tava cu friptură, adaugi ½ ardei iute feliat subțire, oțetul, făina dizolvată în 150 ml apă, cimbru și sare după gust. Fierbi sosul timp de 10 minute, apoi îl strecori și îl amesteci cu smântâna și mărarul tocat.
Porționezi mușchiul și ciolanul, le aranjezi pe un platou și le servești cu garnitură de varză și pilaf cu roșii, iar sosul îl aduci la masă în sosieră.

10 porții
Timp de preparare: 1 oră și 30 minute

Vasile Niculescu, București



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *