Nestemate din pădurile tropicale

Fructele exotice au pătruns pe pieţele româneşti în ultimii ani, datorită conţinutului bogat în vitamina C, atât de necesară nouă în perioada iernii, când nu putem consuma fructele autohtone în stare proaspătă. Cum la noi cresc fructe fără rival privind beneficiile aduse organismului, precum cătina, măceșele, coacăzele, este de preferat să consumăm fructe autohtone.
Sunt, însă, fructe exotice unice prin conţinutul în nutrienţi, iar pădurile tropicale reprezintă încă surse pentru noi descoperiri.
În varietatea din supermarketuri, simţim adesea impulsul de a ne satisface curiozitatea privind gustul fructelor tropicale, dornici să le cunoaştem istoria şi să le aflăm beneficiile asupra sănătăţii.
În cele ce urmează vom face o succintă prezentare a unor fructe mai puţin cunoscute.
 
Mango
 
Originar din Asia, consumat , se pare, cu 4000 de ani în urmă, fructul de mango este cultivat astăzi în toată lumea, acolo unde clima permite. Există aproximativ 1000 de varietăți de mango, culorile lor diferind de la verde, galben, portocaliu şi roşu, la combinaţii ale acestora. Un mango bine copt răspândește un parfum dulceag. Nu culoarea, ci mai ales consistenţa asemănătoare piersicii reprezintă un bun indicator pentru gradul de coacere al fructului. Gustul diferă în funcţie de soi, de la dulce-acrişor la foarte dulce. Suculentul fruct de mango poate furniza întreaga cantitate de vitamina A de care
are nevoie organismul într-o zi, jumătate din necesarul zilnic de vitamina C, importante cantităţi de vitamina B, potasiu, cupru, fibre şi enzime. Din pulpa de mango s-au izolat până la 25 de carotenoizi. Mango conţine substanţe care au un efect inhibitor asupra cancerului de piele şi de prostată. 
100 g de mango furnizează doar 70 kcal, ceea ce înseamnă o valoare destul de rezonabilă pentru cei ce ţin o dietă. Aproape jumătate din producţia mondială de mango se obţine în India, ţară în care se şi consumă sub orice formă: crud, murat, deshidratat în musli, gătit în sosuri sau alte tipuri de preparate. Coaja de mango este bogată în pectine, ceea ce recomandă fructul la sosuri şi paste conservate.
 
Avocado
 
Cultivat, se pare, în America de Sud, cu 1000 de ani înaintea erei noastre, avocado
conține grăsimi mononesaturate capabile să scadă colesterolul. Astfel, persoanele cu nivelul ușor crescut al colesterolului își pot normaliza valorile după numai o săptămână în care includ avocado în dieta lor. S-a demonstrat că prezența câtorva felioare de avocado într-o salată de legume crește capacitatea organismului de a absorbi carotenoizii
din legume, ceea ce contribuie la sănătatea ochilor, pielii și mucoaselor. De aceea este bine să se asocieze cu salată verde, morcovi, spanac și păpădie. Fructul este o sursă de potasiu, mineral care ajută la scăderea tensiunii și la o bună funcționare a inimii. 
200 g de avocado asigură 25% din necesarul nostru zilnic de acid folic, substanță atât de necesară bunei funcționări a inimii. Prin conținutul de vitamine A și E, avocado previne cancerul oral, de sân, de col și de prostată. Deși nu este bogat în vitamina C, fructul conține cantități considerabile de vitamina K, B6, cupru și fibre. Mexicul fiind cea mai mare cultivatoare de avocado, este și țara în
care se consumă cel mai mult. Fiind sărac în zaharuri,
este adesea luat drept legumă. Datorită cantității
de grăsimi, este puțin grețos, de obicei fiind asociat
în rețete cu zeama de citrice sau cu oțet.
 
Lămâile verzi
 
Nu mai bogate în vitamine decât surorile lor, obişnuitele
lămâi galbene, lămâile verzi sunt apreciate la gătit
pentru aciditatea sucului, dar şi pentru aroma lor cu
tentă florală. În bucătăria asiatică, şi frunzele de lămâi verde sunt utilizate la gătit, iar în cea persană, rondele de lămâie verde uscată dau savoare preparatelor.
Vietnamezii fierb carnea de pui în apă condimentată cu piper, frunze de lămâie verde şi zeamă de la un
astfel de fruct. Uleiurile extrase din coaja de limes
se îndreaptă spre industria cosmetică şi spre aromoterapie.
India este şi aici liderul cultivatorilor, urmată de Mexic,
Argentina şi Brazilia.
 
Guava
 
Bogată în sodiu, potasiu, fosfor şi sulf, guava este un
bun drenor limfatic şi o sursă de minerale pentru sistemul osos. Conţine de trei ori mai multă vitamina C decât necesarul zilnic şi de cinci ori mai multă decât portocala. Multe dintre vitamine sunt conţinute în coajă, deci este de preferat să fie consumată necurăţată.
Tot în coajă se găseşte pectina, reducătoare a nivelului colesterolului sangvin.
 
Rambutan
 Cu aspect asemănător cu al unui arici, rambutanul are
un miez moale, zemos. Denumirea lui provine de la cuvântul „rambut“, care în Malaezia înseamnă păr,
descriind înfăţişarea fructului. Fructele curăţate de
înveliş se folosesc la gemuri sau compoturi.
În Thailanda se organizează târguri şi festivaluri la recoltarea fructelor de rambutan, iar în Malaezia, florile
de rambutan sunt importante surse de nectar pentru albine. Fructul este o sursă de vitamina C, fibre, fosfor şi calciu, dar şi un bun detoxifiant.
 
Carambol
 Originar din India, Sri Lanka şi Indonezia, datorită formei
lui în secţiune, se mai numeşte „fructul stea“. Nu consumaţi carambol nici verde, fiind crud, nici galben
cu pete brune, fiind trecut. Numai fructul galben este indicat pentru consum. Are deopotrivă gust de papaya, portocală şi grepfrut. Este sărac în zaharuri şi bogat în antioxidanţi şi vitamina C, ale căror efecte asupra organismului sunt binecunoscute.
 Un articol de Sonia Stanciu


2 comments

  1. Buna ,
    Ador fructele tropicale in special Guava, dar pana recent nu reuseam sa le gasesc la supermarket!
    Si ceea ce gaseam nu era in cea mai buna stare(stafidit , trecut, sau necopt).Recent am gasit un site dragut de unde pot comanda Guava,Acai,Graviola si multe altele, fructetropicale.ro.

  2. Buna ziua imi plac foarte mult fructele tropicale mai ales mango,iar din avocado fac mai multe preparate ,iar lamiile verzi le folosesc la prajiturii,cind am fost plecata la fetele mele am gustatsi fructele guava,rambutansi si carambol dar tot mai bune sunt fructele noastre!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *