Pesah, sărbătoarea mântuirii

Denumit și „Sărbătoarea libertăţii“ (Hag Ha-Herut), „Sărbătoarea primăverii“ (Hag Heaviv) sau „Sărbătoarea azimilor“ (Hag Hamațot), Pesahul este Paștele evreilor marchează ziua în care, cu mulți ani în urmă, poporul evreu a fost eliberat din robia Egiptului.

Scurt istoric
Conform Bibliei, o secetă cumplită a uscat câmpiile și a secătuit izvoarele, provocând foamete și determinând plecarea evreilor în Egipt, unde, grație administrației înțelepte a lui Iosef, se găseau suficiente rezerve alimentare. Israeliții nu au încetat niciodată să spere că se vor întoarce în Țara Făgăduinței, unde se aflau mormintele patriarhilor. La tronul Egiptului a venit un alt faraon, probabil Ramses al II-lea, care construia două orașe în acea vreme: Ramses și Pitom, pentru care avea nevoie de mii de robi și astfel evreii, lipsiți de apărare, au devenit sclavi. Pentru a nu se mai înmulți, faraonul a poruncit ca nou-născuții de sex masculin să fie înecați în apele Nilului. Al treilea născut al unei familii din tribul Levi, Moșe („mo“-apă și „ușe-scăpat“), salvat de fiica faraonului, s-a retras apoi în pustiu și a avut un rol important în eliberarea evreilor din sclavie.

De la Pesahul iudeilor la Paștele creștinilor

Pascha sau sărbătoarea azimilor amintește de trecerea evreilor prin Marea Roșie și de eliberarea lor din robia Egiptului, care se prăznuia la 14 Nisan și coincidea cu prima lună plină de după echinocțiul de primăvară. Originea termenului și a sărbătorii e mult mai veche, în limba egipteană „paseh“ însemnând trecere. Se pare că în epoca robiei egiptene a evreilor, în Valea Nilului se sărbătorea ziua echinocțiului de primăvară, adică trecerea soarelui din emisfera australă în cea boreală, drept ziua biruinței luminii asupra întunericului. Evreii au păstrat această sărbătoare, căreia i-au dat un sens național și religios, respectând ritual ei în mod riguros. Însuși cuvântul „Paști“, din limba română, e de origine evreiască; acesta înseamnă trecere și  a fost moștenit de evrei de la egipteni, iar în română a intrat prin forma bizantino-latină Paschae.
De Pesah, evreii din Israel se roagă în fața Zidului Plângerii, din Ierusalim, singurul rămas în picioare din Marele Templu al lui Solomon, construit cu 3.000 de ani în urmă și distrus de romani, în anul 70 d.Hr.

Durata

Pesahul durează opt zile în afara Israelului sau 7 în Israel, între 14 Nisan ora 9.30 și 22 Nisan, seara. Semnificând libertatea, luna Nisan este considerată „Fruntea lunilor“. Sărbătoarea de Pesah are următoarea structură: primele și ultimele două zile sunt sărbători, iar celelalte sunt semisărbători și poartă denumirea Hol-Hamoed. În ultima zi de Pesah se spune o rugăciune pentru pomenirea morților din familie, numită Izkor.

Purificarea vaselor

Agalat keilim este un ritual care prevede purificarea și pregătirea vaselor pentru Pesah, cu scopul de a îndepărta orice urmă de hameț. Familiile care își pot permite au un rând special de vase, oale, farfurii, pahare, pe care le folosesc numai cu ocazia acestei sărbători. Ceilalți purifică vasele astfel: se trec prin foc sau prin apă clocotită, iar paharele se țin în apă 3 zile, schimbându-se zilnic apa. Legea prevede chiar ca evreii să nu dețină hameț în timpul Pesahului. Pentru a evita pierderile economice, evreii, prin intermediul rabinului lor, trebuie să vândă hamețul unui om de altă etnie și să-l răscumpere după Pesah. Cei care nu au apucat să vândă hamețul nu au voie, însă, să-l mai folosească niciodată.

Ordinea și simbolurile Sederului

Pregătirile pentru Pesah culminează cu noaptea de „Seder“, a cărei desfășurare impune o anumită ordine și cuprinde numeroase simboluri. Solemnitatea începe cu patru întrebări pe care copilul le adresează tatălui său sau celui mai vârstnic din familie, privind cauzele pentru care această seară se deosebește de altele. Părintele răspunde prin lectura Hagadei (o culegere de pasaje din Torah şi din scrierile rabinilor, care descriu exodul din Egipt), prezentând povestea înrobirii poporului lor, însoțită de cântece și legende. Evreii retrăiesc astfel exodul din Egipt și suferințele pricinuite de robie, simbolizate și de ceea ce mănâncă: „maţa“ (pască sau azimă) şi hreanul sau „maror“ (rădăcini amare). Pâinea nedospită a evreilor a rămas poate singurul simbol păstrat intact în miile de ani de la exod. Mața se coace în Israel, în cuptoare speciale, de acolo fiind adusă și la Bucureşti.
Pe masă se așază, într-o farfurie sau într-un săculeț special, trei azime: una în amintirea preoților, alta în amintirea leviților și a treia în amintirea unității Israelului. Întâi se împarte azima din mijloc, din care se păstrează o bucată pentru aficomen, iar stăpânul rostește: „Iată pâinea suferinței pe care au mâncat-o strămoșii noștri în Egipt“.
Azima amintește de pâinea care n-a apucat să se dospească atunci când evreii s-au grăbit să părăsească Egiptul. Timpul de preparare este de doar 18 minute, pentru a nu permite dospirea aluatului din făină și apă. Există şi azima păzită, făcută din făină de grâu şi ţinută sub observaţie de la seceriş; fiecare evreu are obligația de a mânca cel puțin 25 grame.
Bucuria eliberării se reflectă în bogăția mesei festive. Este interzis consumul de „hameţ” (pâine dospită şi produse dospite din cereale), deoarece semnifică trufia și lipsa de respect față de ceilalți. Masa de Seder este o reușită când la ea sunt invitați, în mod real, oameni înfometați.
Fiecare evreu bea patru pahare cu vin, a căror semnificație este eliberarea, salvarea, izbăvirea și sanctificarea. Aceste patru pahare amintesc de cuvintele folosite de Dumnezeu când i-a scos pe evrei din Egipt: „vehoțeti“ (v-am scos), „vehițalti“ (v-am salvat), „vegaalti“ (v-am mântuit), „velacahti“ (v-am luat).
În România este important a se procura vin cașer. Cu acest vin se umple un pahar în plus, în cinstea profetului Eliahu, despre care se crede că, în noaptea de Pesah, vizitează casa fiecărui evreu. După cină se deschide ușa pentru ca profetul să poată intra, mesenii se ridică în picioare și se citesc versetele în care se imploră oprirea căderii mâniei Domnului asupra poporului evreu.
Masa de Seder se încheie cu un cântec intitulat Had-gadia, care îl proclamă pe Domnul drept învingătorul suprem.
Urmează apoi împărțirea aficomenului – care reprezintă jumătate de azimă ascunsă – după care nu este permis a se mai consuma nimic. Există anumite ritualuri pentru a-i determina pe copii să rămână treji în noaptea de Seder și să urmărească cu atenție povestea Hagadei, printre acestea fiind împărțitul nucilor sau furtul de maţa păstrată ca aficomen. Desertul specific se numește horoset și se prepară din mere, nucă, miere și puțin vin, care se aseamănă lutului din care evreii au construit, în robie, casele și palatul faraonului.

Dulce și amar la masa de Seder

Felurile de mâncare amintesc de suferința îndurată în timpul înrobirii: ouă fierte, pentru că poporul evreu, cu cât i se dă în cap, cu atât devine mai puternic; friptură de miel, pentru că Domnul i-a sfătuit pe evreii înrobiți să ungă ușile caselor cu sângele acestui animal sacrificat, ca îngerul morții să-i deosebească de egipteni și să nu omoare pe cei dintâi născuți din familiile evreilor; cartofi, pentru că, deși cresc în pământ, aceștia ajung și la masa regelui, așa cum și evreii și-au câștigat libertatea; morcovi tăiați, cu zahăr, dulci precum primele vorbe ale faraonului, karpas (pătrunjel), apă sărată cu oțet, lăptucă, hrean, sugerând amărăciunea viații duse în robie. Se spune de asemenea că oul răscopt ar semnifica distrugerea Templului din Ierusalim.

 

Un articol de Daniela Șibaev



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *