Pilaf cu mazăre și ciuperci

Pilaf de mazare cu ciuperci_MG_9449_

Ingrediente

  • 250 g orez
  • 500 g mazăre verde sau congelată
  • 500 g ciuperci
  • 2 cepe
  • 1 morcov
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • 1 gălbenuș
  • 2 linguri ulei
  • 2 linguri unt
  • 1 lingură unt sau margarină pentru tavă
  • sare
  • piper

Preparare
1. Fierbi morcovul, pătrunjelul și ceapa, într-un litru de apă cu puțină sare, apoi strecori legumele și le lași să se răcească. În apa rămasă, pui la fiert mazărea. Când e gata, o strecori și o lași să se răcorească. Tai morcovii bețișoare, iar ceapa și pătrunjelul mărunt.
2. Alegi orezul, îl speli și îl fierbi cu 750 ml apă și un praf de sare. Îl amesteci apoi cu mazărea, morcovul, ceapa, pătrunjelul, gălbenușul și uleiul. Pui compoziția într-un vas termorezistent în formă de coroniță, uns cu margarină și dai la cuptor pentru 15 minute.
3. Cureți și speli ciupercile, apoi le tai cuburi și le călești cu unt, la foc mic, timp de 10-15 minute. Sărezi și piperezi după gust, apoi stingi focul. Răstorni plaful cu mazăre pe un platou rotund, iar în golul din mijloc aranjezi ciupercile.

Ștefania Răduță, București

Sfaturile mele:
Dacă folosești mazăre congelată, decongeleaz-o într-un vas cu 1 linguriță de unt și ap în strat de 1-2 cm. Lași să fiarbă la foc mic, sărezi și adaugi 1 linguriță de zahăr. Când pui ciupercile la călit adaugă câteva picături de zeamă de lămâie.
Separă piciorușele de pălăriile ciupercilor și călește-le în unt împreună cu 1/2 ceapă și 1/2 legătură mărar fin tocat.

6 porții
50 min



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *