Piure de mere cu scorțișoară

Ingrediente
  • 2 kg mere
  • 1 kg zahăr
  • 300 ml apă
  • 2 batoane scorțișoară
  • 1 lămâie
 
Preparare
1. Cureți merele de coajă și caseta semințelor. Le tai în sferturi și le dai prin mașina de tocat, apoi le stropești cu zeama de lămâie. 
2. Fierbi la foc mic apa cu zahărul, timp de 20 de minute. În siropul obținut adaugi pasta de mere crude și batoanele  de scorțișoară și le lași să fiarbă 45 de minute, timp în care amesteci cu o spatulă de lemn. 
3. Când piureul de mere s-a îngroșat, probezi dacă se întărește pe o farfurie rece. Stingi apoi focul și, pentru aromă, pui felioare de coajă de lămâie, bine curățată de partea albă din interior. Lași piureul să se mai răcorească, apoi scoți coaja de lămâie și batoanele de scorțișoară. 
4. Pui piureul cald în borcane cu volumul de cel mult 400 ml, așezate pe suporturi metalice. Înfiletezi capacele metalice ale borcanelor. Așezi borcanele într-un coș căptușit cu pături, le acoperi și le lași să se răcească până a doua zi, în acest fel conținutul sterilizându-se. 
Dacă nu ai condiții de păstrare la răcoare, sterilizezi borcanele a doua zi, timp de 20 de minute. În acest caz, ai grijă să lași un spațiu de 2-3 cm până la gura borcanului. 
 
Jana Badea, București
 
7 borcane
12 h
 
Sfatul nostru
 Fierbe cojile de mere în apă cât să le acopere. Prepară siropul în această apă, căci este bogată atât în pectine, cât și în minerale. 
 Piureul de mere astfel obținut este excelent pentru prăjituri. Dacă îl prepari fără scorțișoară, îl poți oferi fără reserve bebelușilor, începând de la 6 luni. 
 În acest mod poți prepara și alte piureuri de fructe pentru bebeluși, pe care le sterilizezi și le păstrezi la răcoare, nu mai mult 6-7 luni.  
 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *