Podgoriile Dealu Mare, stropi de vin şi istorie

Drumul vinului şerpuieşte printre dealurile subcarpatice prahovene, urmând traseul pe care, cu secole în urmă, romanii călătoreau prin imperiu în căutarea comorilor zeului Bachus. Drumul se încarcă de parfumul podgoriilor şi de însemnătatea faptelor petrecute odinioară, ce pun pecetea istoriei neamului pe fiecare dintre localităţile străbătute.

Muzeul Tohani-popas în drumul vinului

În mijlocul podgoriei Dealu Mare se află centrul viticol ce a luat denumirea localităţii Tohani. Întemeiată de românii din Transilvania, originari din aşezarea braşoveană cu o denumire asemănătoare, localitatea Tohani a fost atestată documentar în anul 1601. Au trecut câteva veacuri până când tradiţia şi meşteşugul fabricării vinului în podgoria Dealu Mare au adus localităţii renumele binemeritat. În Muzeul Tohani-popas pe drumul vinului, vase, unelte şi butoaie vechi atestă tradiţia practicării viticulturii în zonă. Strugurii proaspăt culeşi erau zdrobiţi în călcătoare cioplite în trunchi de copac, dar se spunea că nu oricine se putea îndeletnici cu aceasta, ci numai fecioarele.
În vinotecă, printre sticlele de vin cu patina timpului, strălucesc medalii obţinute de vinurile nobile româneşti la concursurile internaţionale, semn preţios al recunoaşterii valorii muncii, priceperii şi calităţii. Cele mai vechi medalii au peste 40 de ani.
În miez de toamnă, dealurile nu mai răsună ca odinioară de bucuria culesului, când fete şi băieţi îşi uneau glasurile în cântec şi chiote de veselie, dar mirosul de pastramă, de tulburel şi de strugure nobil se simte în aer, în preajma celor ce sărbătoresc cu recunoştinţă încheierea culesului. Locuitorii au păstrat obiceiul serbărilor câmpeneşti: la două săptămâni de la strânsul recoltei, se bucură împreună de darul dumnezeiesc al pământului lucrat cu sârg şi pricepere.
Semn al credinţei neîntrerupte a localnicilor în bunăvoinţa şi mila divină, în muzeu sunt păstrate icoane pictate pe sticlă, cu foiţă de aur, reprezentându-L pe Isus cu viţa-de-vie, căci se ştie, vinul roşu simbolizează sângele Domnului.

Patria vinurilor roşii
În podgoria Dealu Mare, denumită „patria vinurilor roşii“, aproape jumătate dintre terenuri sunt cultivate cu soiuri de struguri roşii: Merlot, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Burgund, Sangvesse. Vinurile roşii capătă nobleţe prin învechire, păstrate la o temperatură atent controlată, în butoaie de stejar sau în sticle, dopul acestora fiind verificat şi umezit ori de câte ori este necesar. Fiecare vin are nobleţea sa şi se potriveşte anume unor preparate: vânatul şi carnea de miel pot fi acompaniate de un Pinot Noir sau de un Cabernet Sauvignon, brânzei şi preparatelor la grătar li se potriveşte o Fetească Neagră sau un Merlot.
Mai puţin reprezentate decât cele roşii, soiurile albe se întind pe aproape o treime din suprafeţele dealurilor: Feteasca albă – materie primă pentru vinul demidulce asociat deserturilor, Fetească Regală – pentru un vin demisec rece, care întovărăşeşte carnea albă, peştele şi salatele, Riesling Italian sau Sauvignon Blanc. Soiurile aromate Tămâioasă Românească, Busuioacă de Bohotin şi Muscat Ottonel sunt mai puţin prezente în culturile zonei, dar ele dau naştere vinurilor dulci pentru desert, o adevărată desfătare pentru gusturile doamnelor.

Tohani în istoria familiei regale

Numele localităţii Tohani are o însemnătate aparte în familia regală. În toamna anului 1931, la primăria şi biserica din Tohani se oficia în secret o nuntă ca în poveşti: căsătoria dintre principele Nicolae al României, cel de-al doilea fiu al regelui Ferdinand şi al reginei Maria şi frumoasa Ioana Dolette, o tânără fără rang nobil. Prin această mezalianţă, principele încălca Statutul Casei Regale, document în care se impunea aprobarea căsătoriilor din cadrul dinastiei de către suveran. Căsătoria a fost anulată de către suveran, dar dragostea prinţului Nicolae pentru Ioana nu s-a stins şi, decăzut din drepturi ca membru al Casei Regale, preferă să-şi trăiască viaţa în exil, alături de aleasa inimii. Casa dintre dealuri a prinţesei Ioana găzduieşte astăzi muzeul vinului, păstrând misterul unei iubiri interzise, dar trainice.

Conacul Bellu din Urlați Foto Sonia Stanciu - Burda România
Conacul Bellu din Urlați
Foto Sonia Stanciu – Burda România

Conacul Bellu din Urlaţi

Fără a ieşi din perimetrul podgoriei Dealu Mare, drumul vinului îşi toarce istoria printre străvechile dealuri acoperite de vii, până în Urlaţi, unde conacul familiei Bellu, monument de arhitectură datând din secolul al XIX-lea, adăposteşte valoroase piese de artă decorativă, dar şi obiecte din crama familiei. Membrii familiei Bellu colecţionau obiecte de artă şi numismatică. Odinioară, domeniile familiei cuprindeau case, podgorii şi parcuri, astăzi conacul este gazdă muzeală pentru toţi turiştii dornici să guste un strop de istorie şi artă de la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul secolului XX.
Baronul Alexandru Bellu era avocat, om de aleasă cultură, arhitect, numismat. Român de viţă nobilă, strănepot al lui Barbu Văcărescu, descendent al familiei domnitorului Barbu Dimitrie Ştirbei, a donat casa şi colecţiile de artă Academiei Române.
Pasionat de fotografie, numele lui ocupă un loc important în enciclopedia artiştilor fotografi români. Acest pionier al artei fotografice a fost cel care a realizat o serie de fotografii cu ţărănci culegând via. Le îmbrăca în costume populare ţesute cu fir de mătase şi reuşea să surprindă pe chipurile lor bucuria simplă a celui ce primeşte darul ceresc al recoltei bogate. Cel care l-a îndrumat către artă şi fotografie a fost unchiul său de la Paris, George Bellio, colecționar de opere de artă, fiul vornicului de Muntenia Bellu și al Irinei Văcărescu. O parte dintre fotografiile baronului sunt publicate în albumul „La Roumanie en images“, apărut la Paris în anul 1919.

Punte peste veacuri
Nu întâmplător, în crama conacului se ţes punţi peste veacuri: sute de ani de tradiţie în viticultură s-au scurs pe aceleaşi meleaguri de la teascurile romane din secolul I î. Hr. păstrate cu sfinţenie aici, până la butoiul din 1890, cu o capacitate de 5000 de litri, având gravat însemnul familiei de nobili. Unelte pentru prelucrarea strugurilor şi vinului, călcătoare, linuri, teascuri, vase din lut sau din lemn, butoaie din lemn de stejar aduse de la Paris pentru păstrarea celor mai nobile vinuri, toate demonstrează o tradiţie păstrată, un meşteşug moştenit şi o adâncă recunoştinţă faţă de darurile pământurilor din podgoria Dealu Mare.
La conacele din vecinătate se organizează degustări de vinuri, gustul bucatelor tradiţionale armonizându-se cu al vinurilor nobile. Printre conace, crame şi podgorii, drumul vinului atinge porţile unor mănăstiri vestite, unde românul s-a rugat, a nădăjduit şi a mulţumit Domnului pentru că l-a aşezat aici, pe pământ binecuvântat.

Un articol de Sonia Stanciu, publicat în Cărticica nr. 9/2009



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *