PRĂJITURĂ OUĂ OCHIURI

Ingrediente:
Blat:
150 g cremă de brânză
6 linguri ulei
5 linguri lapte
1 ou mediu
250 – 300 g făină
50 g zahăr pudră
1 plic zahăr vanilat
puţină sare
1 linguriţă praf de copt
Cremă şi decor:
300 ml lapte
1 plic budincă de vanilie + o linguriţă făină
1 plic zahăr vanilat
75 g zahăr
8 jumătăţi de caise din compot sau proaspete

Preparare
:
Crema: dizolvăm praful de budincă şi făina în 150 ml lapte, apoi amestecăm cu restul laptelui în care am pus zahărul vanilat şi fierbem compoziţia până se îngroaşă. Luăm de pe foc şi lăsăm să se răcească.
Pregătim aluatul: amestecăm crema de brânză cu un ou, lapte şi ulei. Încorporăm apoi făina amestecată cu zahăr, praf de copt şi puţină sare. În funcţie de umiditatea cremei de brânză şi mărimea oului este posibil să mai adăugăm puţină făină (începem cu 250 g şi adăugăm doar dacă este nevoie), astfel încât, aluatul în final să fie moale fără să se lipească de mâini. Împărţim aluatul în 8 părţi egale dându-le o formă ovală. Punem bucăţile de aluat direct în tava de copt tapetată cu hârtie de copt. În mijlocul fiecărei prăjiturele apăsăm până realizăm o gaură. Punem în gaură budinca de vanilie iar peste aceasta jumătate de caisă din compot. Coacem prăjiturile în cuptorul preîncălzit timp de 20-25 minute.
Floarea Pană, Lupeni, jud. Hunedoara



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *