Pui Yassa

Ingrediente

  • 1 pui
  • 4 lămâi
  • 3 cepe
  • 1 ardei iute
  • oțet din vin roșu
  • 6 linguri ulei de arahide
  • piper
  • sare

Preparare
1. Cu 12 ore înainte de preparare, speli puiul, îl tranșezi și îl dezosezi. Pui bucățile pe un tocător de lemn și le bați pentru a se frăgezi.
2. Cureți cepele și le tai în felii groase. Speli, cureți și toci mărunt un ardei iute. Storci lămâile și măsori cantitatea de zeamă obținută. Amesteci zeama de lămâie cu o cantitate egală de oțet și cu 2 linguri ulei de arahide. Adaugi ardeiul tocat, sare și piper după gust. Lași puiul și ceapa să se marineze în acest amestec.
3. A doua zi, frigi pe grătar bucățile de pui. Într-o tigaie, încingi uleiul de arahide rămas și călești puțin feliile de ceapă, fără să le rumenești. Adaugi bucățile de pui fript și stingi cu marinata și apă cât să acopere ingredientele. Lași puiul să fiarbă aproximativ 10 minute.

Sfatul meu
Cea mai potrivită garnitură pentru puiul astfel preparat este orezul, dar la fel de bine poate fi servit și cu  legume.

Pompiliu Kostas Rădulescu, București
6 porții
13 h



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *