Sos picant cu vinete, stafide şi mere

Sos picant_MG_5270_Ingrediente

  • 1 kg roșii
  • 3 vinete
  • 4 mere
  • 4 cepe
  • 1 căpățână de usturoi
  • 3 ardei iuți
  • 5 cuișoare
  • 200 g stafide
  • 1 ½ l oțet de mere
  • 1 kg zahăr
  • sare

Preparare
1. Speli roșiile și vinetele, le decojeşti şi le îndepărtezi cotoarele. Cureţi usturoiul, ceapa şi merele. Scoţi merelor caseta cu seminţe.
2. Toci mărunt ceapa şi usturoiul. Tai pătlăgelele în cubuleţe, iar merele în felii.
3. Faci un baiţ din oţet, zahăr, condimente şi puţină sare. Amesteci într-o cratiţă toate legumele, merele, stafidele şi baiţul. Le pui la fiert pentru 1 oră, întâi la foc mediu, pentru 30 de minute, apoi la foc mic. Ai ăn permanenţă grijă să nu se lipească de baza vasului.
4. Pui sosul fierbinte în borcane calde, de 400 ml, curate şi sterilizate, sub care ai pus suporturi metalice. Închizi borcanele cu capace noi şi le  sterilizezi în cuptorul cald, la foc mic, pentru 30 de minute.
Asociezi sosul fripturilor de pasăre. În timpul postului, consumi sosul ca atare, pe felii de pâine integrală prăjită.

Melexina Petrea, Suceava

6 borcane
12 h



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *