Supă de mazăre galbenă cu broccoli

Ingrediente
  • 200 g mazăre galbenă deshidratată
  • 1 frunză de dafin
  • 1 morcov
  • 1 ceapă
  • 2 cartofi
  • 300 g broccoli
  • 4 linguri ulei de măsline
  • 2 ouă 
  • sare

Preparare
1. Speli mazărea și o pui la înmuiat pentru 2-3 ore. Schimbi apa și fierbi mazărea pentru 10 minute, apoi scurgi din nou apa. 
2. În timp ce mazărea fierbe, încălzești 2 litri de apă ușor sărată, într-o oală de 3 litri. Cureți, speli și tai după preferință legumele rămase. Adaugi în oală morcovul, ceapa și cartofii, împreună cu foaia de dafin și mazărea. Le fierbi timp de 15 minute, la foc mic, amestecând din când în când. 
3. În ultimele 5 minute de fierbere, pui buchețelele de broccoli, torni uleiul, reduci intensitatea focului și sărezi supa după indicația medicului. Bați ouăle cu puțină supă și le torni în supă în fir subțire.  
4. Consumi supa caldă, iar dacă îți este permis, adaugi la fiecare porție smântână degresată. 

Zinaida Ciubotaru, Târgu Neamț, jud. Neamț
10 porții
35 min
 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *