Terapia craniosacrală, blândă şi eficientă

Foto: arhiva personală Mihaela Gugu
Foto: arhiva personală Mihaela Gugu

Interviu cu doamna Mihaela Gugu, preşedinte al Asociaţiei Craniosacrale metoda Upledger din România

Stimată doamnă Mihaela Gugu, în calitate de reprezentant al Institutului Upledger USA în România şi preşedinte al Asociaţiei Craniosacrale metoda Upledger din România, sunteţi persoana cea mai în măsură să ne spuneţi ce este această terapie.

Terapia craniosacrală este o metodă foarte blândă de evaluare şi îmbunătăţire a funcţionării sistemului fiziologic al corpului, numit sistem craniosacral – compus din membranele meningeale şi lichidul cefalorahidian care înconjoară şi protejează creierul şi măduva spinării. Terapia craniosacrală stimulează procesul natural al corpului, de autocorectare şi autovindecare. Ca rezultat al terapiei se obţine un sistem nervos fără restricţii şi un corp capabil să acţioneze la nivel ridicat de performanţă.

Care a fost primul dumneavoastră contact cu terapia craniosacrală? Dar paşii pe care i-aţi făcut ulterior către aprofundare?

În anul 2001 eram în Canada, deja aveam cabinetul meu de masaj, însă din punct de vedere fizic nu mai puteam face faţă efortului pe care îl depuneam, mai ales pentru că stăteam în picioare timp îndelungat. M-am orientat către lărgirea paletei de servicii, dar şi către ceva nou. Am urmat un curs de reflexologie, ca să pot obţine acreditarea în Canada, iar şcoala la care am urmat acest curs oferea şi un curs de 2 zile de terapie craniosacrală. A fost pentru mine doar pentru o primă informare, cursul fiindplagiat. Nu aveam cunoştinţă despre existenţa Institutului Upledger.
Întorcându-mă în cabinetul meu, am început să introduc câteva tehnici de terapie craniosacrală în serviciile pe care le ofeream. Pacienţii mei erau foarte încântaţi, le explicam despre ce e vorba, dar terapia era nouă chiar şi pentru canadieni. Ajunseseră să-mi spună: „Chestia aceea nouă, cu nume ciudat, m-a făcut să mă simt foarte bine”. Văzând aceste efecte, mi-am dorit să ştiu mai multe despre terapie şi, căutând pe internet, am găsit un grup de studiu format din cursanţi de la Institutul Upledger. I-am contactat, am început să lucrez cu ei şi am constatat că bagajul meu de cunoştinţe în acest domeniu este foarte mic. Am ales să urmez toate cursurile Institutului Upledger. Pentru asta, am călătorit în Chicago, Boston, Detroit, Toronto, Ottawa, pentru a lua parte la aceste cursuri internaţionale.
La unul dintre grupurile de studiu au lucrat doi terapeuţi care aveau nivel avansat, iar eu mă aflam în postura de pacient pentru demonstraţia respectivă. Întrucât eu absolvisem în ţară o facultate cu profil tehnic, în mintea mea totul trebuia să aibă o logică, o explicaţie ştiinţifică. Reuşeam cu greu să mă aşez pe masa de terapie şi să nu gândesc. În timpul şedinţei respective, una dintre terapeute practica pe asupra corpului meu tehnici din cursul avansat „Creierul vorbeşte”, tehnici în care înveţi să lucrezi cu componentele creierului, cu puntea, cu fornixul, cu trunchiul cerebral. Când a început să-mi spună că vrea să se conecteze cu hipocampusul meu, era pentru mine un termen ce părea legat de science fiction. Cert este că atunci am avut prima mare „revelaţie”: eram întinsă pe masă, mintea mi se liniştise, dar au apărut primele senzaţii în corp: furnicături, înţepături în palme, dar şi senzaţia că mi se umflau palmele. Erau senzaţii pe care nu mi le puteam explica şi acela a fost momentul în care mi-am dorit să aflu şi mai multe.
La un an după ce am urmat cursurile, am văzut pe internet un filmuleţ al lui Jill Bolte Taylor, cercetătoare în domeniul neuroştiinţei, care la 36 de ani avusese un accident vascular cerebral. Avea un hematom cât o minge de tenis care i-a fost extirpat printr-o intervenţie chirurgicală. În filmuleţ explica exact cum funcţionează cele două părţi ale creierului. După vizionare, mi-am dat seama că partea dreaptă mi-a transmis acele senzaţii în palme şi că ceea ce am simţit a fost o experianţă se eliberare somatoemoţională.

Când a fost descoperită această metodă de tratament şi de cât timp se aplică în lume?

Cercetările ştiinţifice s-au desfăşurat ăn perioada 1975-1983. În 1985, dr. John Upledger a început să predea tehnica pe care a dezvoltat-o.
Totul porneşte de la dr. Andrew Taylor Still, el a pus la punct tehnici osteopate, apoi unul dintre studenţii lui, William Garner Sutherland, a dus tehnicile osteopate mai departe, la nivel cranian. În calitate de profesor de biomecanică , dr. John Upledger a condus o echipă de cercetători a căror temă era să dovedească faptul că plăcile craniene se mişcă, iar dacă da, de ce se mişcă. A fost un proiect foarte amplu, la care şi-au adus contribuţia anatomişti, biofizicieni, bioingineri şi fiziologi. În urma acestor studii, dr. Upledger a pus la punct tehnicile craniosacrale.
Apoi Upledger a evaluat copii din şcoli, observând că 1 din 4 copii are nevoie de terapie, întrucât aveau restricţii craniene. El a dedus că medicii nu vor face faţă şi că ar trebui să înveţe personalul medical, uneori părinţii sau persoanele care îngrijesc copii şi bătrâni. El considera că un profesor care deprinde tehnicile poate să-i ajute pe copiii cu hiperactivitate şi disfuncţii de atenţie. Aşa s-a ajuns la concluzia că e necesar să înfiinţeze institutul şi să predea tehnicile. La ora actuală, sunt 190 de ţări în care Institutul Upledger are filiale.

În ce an aţi adus terapia la noi în ţară?

Când eram la cursul de nivelul 2, am avut un profesor extraordinar, care m-a întrebat dacă în România se ştie ceva despre terapie. Eu am venit în ţară în 2010 ca reprezentant al Institutului Upledger, deşi mugurii acestui proiect începuseră să se ivească în 2007. Deşi acum mă aflu în majoritatea timpului în România pentru a susţine cursuri, merg periodic la Institutul Upledger ca să fiu la curent cu tot ce este nou în domeniu.

Foto cu sistemul cranio-sacral: Upledger Romania
Foto cu sistemul cranio-sacral: Upledger Romania
Ce tip de afecţiuni poate trata această terapie? V-aş ruga să încercaţi să le detaliaţi pe grupe de vârstă.

Terapia se adresează tuturor oamenilor, de la nou născuţi până la vârstnici. Aş încerca să dau numai câteva exemple:
a) la copii: colici, probleme ortopedice, boli ale copilăriei, dificultăţi de învăţare, disfuncţii ale sistemului nervos central, dificultăţi emoţionale, autism, astm, scolioză, disfuncţii ale articulaţiei temporomandibulare, etc.
b) la adulţi: migrene şi dureri de cap, dureri cronice de gât şi spate, oboseală cronică, depresie, probleme legate de stres şi tensiuni nervoase, disfuncţii ale ţesutului conectiv, boli neurovasculare şi ale imunităţii, stres posttraumatic, disfuncţii postchirurgicale etc.
Din experienţa mea cazuistică vă pot spune că, la adulţi, atacul de panică, palpitaţiile, imposibilitatea de reglare a tensiunii arteriale au devenit aproape leitmotive.
c) la vârstnici: deteriorarea funcţiilor de coordonare motorie, accidente traumatice ale creierului şi măduvei spinării, boala Alzheimer etc.
La toate grupele de vârstă, terapia este tot mai mult folosită preventiv, pentru întărirea rezistenţei organismului la îmbolnăvire şi are eficienţă într-o gamă largă de probleme medicale asociate cu dureri şi disfuncţii.

În 2011 a avut loc un mare congres la care s-au adus la cunoştinţă date statistice; acestea au scos la iveală două domenii la care e nevoie de lucru cu terapia:
1. Nou-născuţii, pornind chiar de la perioada de preconcepţie
S-a observat că femeile vor să aducă pe lume din ce în ce mai târziu copii, din cauza stresului şi toxicităţii la toate nivelurile, dar şi că a devenit o problemă frecventă faptul că nu pot rămâne gravide. Prin urmare, din 2012 există un curs care vizează concepţia şi obstetrica, altfel spus conducerea viitoarei mamici către naştere. Fantastic e că se tratează cuplul, nu numai viitoarea mamă.
Apoi e vorba despre perioada de sarcină pentru că dezvoltarea embrionului înseamnă dezvoltarea şi din punctul de vedere al creierului şi măduvei spinării. La 4 săptămâni, embrionul are 1 cm, dar e deja primul mugure de creier şi măduva spinării.
Într-o familie în care se aşteaptă un copil, toată lumea se gândeşte la culorile camerei, ale mobilierului şi ale hăinuţelor, dar nimeni nu se gândeşte că prima casă a copilului e burtica mamei şi acolo trebuie făcut ceva ca să se elimine tensiunile. Emoţiile din jurul mamei, mediul în care îşi duce viaţa afectează foarte mult dezvoltarea copilului. Lucrăm cu mămica şi e de dorit ca toţi cei din familie să se deconecteze de poluarea de toate felurile.
La naştere sunt două aspecte:
-naşterea naturală, chiar dacă e o traumă pentru nou-născut, are beneficiile ei, incontestabil – primul osteopat este uterul mamei
-sunt situaţii în care nu se poate fără cezariană, dar se poate interveni cu un tratament imediat asupra bebeluşului pentru eliminarea tensiunilor apărute în sistemul craniosacral
În SUA sunt spitale în care, în secţia de obstetrică, în maternităţi, îşi desfăşoară activitatea terapeuţi. În Germania şi ţările nordice, terapia este implementată în sistemul de sănătate.
2. Vârsta a treia
Rata de viaţă la nivel global a crescut, dar calitatea vieţii la vârsta a treia a scăzut. Sunt din ce în ce mai multe cazuri de Alzheimer şi Parkinson, dar şi de accidente vasculare cerebrale.

Cum funcţionează această terapie?

Folosind o atingere blândă, de numai 5 grame (similar cu greutatea unei monezi de 5 bani), terapeutul eliberează restricţiile din sistemul craniosacral, ceea ce duce la îmbunătăţirea funcţionării sistemului nervos central.

Cum decurge o şedinţă de tratament?

În timp ce clientul se află întins pe masa de tratament, complet îmbrăcat în haine lejere, terapeutul aşază palmele de-a lungul corpului, pe picioare, pe cap sau pe torace şi susţine capul sau coloana vertebrală, în vederea eliminării tensiunilor acumulate. Pe parcursul şedinţei de terapie, se desfăşoară un dialog între pacient şi terapeut, iar acesta din urmă simte ritmul craniosacral. La terapie, corpul clientului îi „vorbeşte” terapeutului prin acest ritm craniosacral pe care el este antrenat să îl simtă.
Deşi nu se manifestă la fiecare tratament, uneori, când terapeutul ajunge cu palmele în anumite zone ale corpului, se produce eliberarea somatoemoţională. Aceasta apare ca urmare a reamintirii unor momente traumatice şi emoţionale, e ca şi cum celulele ar avea memorie proprie. Trebuie spus că nu toate eliberările somatoemotionale se produc într-o singură şedinţă şi că fiecare şedinţă de terapie poate să aducă ceva diferit în procesul de vindecare.
De multe ori, cerem ajutor din exterior, chiar şi prin rugăciune. Şi în terapie putem invita în dialog cel de-al treilea personaj. Uneori, omul a putut vorbi direct cu organul bolnav şi l-a putut chiar vizualiza exact aşa cum este, fără să aibă cunoştinţe medicale.

Ce se petrece în corpul pacientului în timpul unei şedinţe de terapie?

Mişcările executate după o tehnică bine pusă la punct încearcă să elibereze tensiunile din ţesuturi. Ţesutul este cel care îmbracă muşchii, organele, oasele, tendoanele. Când ţesutul începe să se detensioneze, apare un efect de detensionare în lanţ, având ca rezultat modificări în interior. Imaginaţi-vă un muşchi tot timpul tensionat fie dintr-o postură, fie dintr-o stare conflictuală. În general, noi păstrăm foarte multe tensiuni în zona umerilor. Muşchiul tensionat timp îndelungat va tensiona, la rândul lui, datorită tendoanelor care îl leagă de oase, prin urmare poate să producă o tensiune la nivel osos. Din cazuistica mea, am remarcat că sunt multe cazuri de spondiloză cervicală apărute datorită unei posturi defectuoase. Ne încordăm stând la calculator timp îndelungat, ne încordăm chiar şi la volan.

Cât durează o şedinţă şi de câte şedinţe este nevoie pentru vndecarea diferitelor afecţiuni?
Pentru un adult, o şedinţă tipică durează între 45 de minute şi 1 oră. Dar fiecare dintre noi este unic, avem probleme diferite şi, prin urmare, un număr de şedinţe foarte diferit de la un individ la altul. De obicei, cu copiii se lucrează mai puţin. Sunt persoane care au nevoie de 3-5 şedinţe, altele au nevoie de tratamente intensive, de şedinţe mai lungi, de 1 – 1 ½ ore sau să se apeleze la mai mulţi terapeuţi în cadrul aceleiaşi şedinţe. Totul depinde de felul în care corpul fiecăruia dintre noi reacţionează şi recepţionează efectele tratamentelor.

Efectele se simt doar în timpul terapiei sau şi la distanţă?

Pe masa de tratament se simt senzaţii imediate, dar organismul începe să lucreze în timp, pentru vindecare. Din cazuistica mea, aş spune că cele mai vizibile şi profunde schimbări sunt în primele 48 de ore. Din cazuistica internaţională, John Upledger susţinea că se văd schimbări datorate tratamentului şi la distanţă de un an.

În timpul terapiei se recomandă o dietă anume sau restricţii alimentare?

Nu sau nu neapărat. Depinde dacă la un pacient se suprapun şi alte suferinţe fizice, pentru care medicul i-a recomandat deja o dietă şi trebuie să o respecte. Consumul de lichide este indicat, mai ales imediat după terapie, întrucât ea are efect de detoxifiere. Ca indicaţii generale, aş parafraza-o pe una dintre profesoarele mele, care nu impunea imperativ consumul de apă după o şedinţă de terapie; ea a vut un mod de a oferi această recomandare pe care nu pot să-l uit: „Fii blând cu tine!” Cu alte cuvinte, după terapie, nu te duce în agitaţia maximă, dă-ţi un timp pentru tine, în care să fii doar tu cu tine însuţi.

În ce măsură terapia craniosacrală poate fi combinată cu alte terapii sau tratamente?

Terapia craniosacrală nu interacţionează în mod negativ cu nicio altă formă de terapie sau medicaţie, este o terapie fără risc sau efecte secundare. Terapeutul nu va diagnostica şi nici nu va prescrie medicamente. Se poate face în acelaşi timp cu un tratament alopat, cu un tratament homeopat, cu acupunctura, cu masajul, cu aromoterapia, cu fitoterapia, cu gemoterapia, cu terapia florală Bach, cu terapia Bowen etc. Dacă vreţi, se poate spune că toate aceste moduri de a ajuta un pacient sunt ca nişte piese ale unui acelaşi puzzle. Terapia craniosacrală şi alte terapii manipulative sunt ca nişte şurubelniţe diferite, într-o trusă de scule. Şi la terapia Bowen, şi la terapia craniosacrală se activează puterea de autovindecare, autoreglare şi autocontrol, dar cele două terapii lucrează pe principii diferite.

Dacă un cititor doreşte să afle mai multe despre eficienţa acestei terapii, unde mai poate găsi informaţii?

În România a fost tradusă şi editată cartea doctorului John Upledger, „Tu şi medicul din tine”. John Upledger a mai scris şi alte cărţi printre care „A brain is born” în care este vorba despre embriologie, despre evoluţia sistemului nervos central în timpul sarcinii.
Dacă ne referim la „Tu şi medicul din tine”, acest medic poate să fie: subconştientul, inteligenţa din tine, sistemul autoimunitar, inteligenţa interioară.
Corpul uman încă este o necunoscută, iar mintea e întortocheată și noi putem schimba multe. John Upledger spunea că vorba este cea mai periculoasă armă. Cuvintele ies şi intră: ies pe gură, intră pe urechi, dar se duc adesea în subconştient, la un alt nivel.
Pe site-ul www.craniosacral.ro sau, în viitor, pe site-ul Upledger Romania, pe pagina noastră de facebook veţi găsi articole care să vă edifice asupra efectelor acestei terapii minunate.

Interviu realizat de Sonia Stanciu, publicat în Cărticica practică nr. 101/2014



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *