Vegetarieni din lumea largă

 
Chiar dacă în prezent dieta lacto-vegetariană este urmată numai de o minoritate a locuitorilor planetei, vegetarianismul se manifestă ca tendință comună pentru majoritatea religiilor, fiind privit ca o expresiei a credinței.  
 
 
 
 
Asia
 
Clima şi relieful Chinei, zonele întinse udate de ape curgătoare, au fost propice pentru culturile de orez, pentru creşterea ciupercilor, bambusului şi în sud, a citricelor. În zonele nordice, mai reci, mai puţin prielnice culturilor de orez, chinezii au cultivat grâu, orz, mei şi soia. Din meniul zilnic al unei familii chineze fac parte orezul sau pastele, o supă caldă şi legumele. Carnea nu este prezentă zilnic în meniu. 
Orezul este gătit diferit în cele opt regiuni ale Chinei. Cei mai mulţi dintre chinezii vegetarieni sunt budişti, adepţi ai învăţăturilor despre minimizarea suferinţei. Vegetarienii chinezi consumă orez, dar şi ciuperci, porumb, muguri de bambus, alune, legume verzi, produse din soia asemănătoare cărnii şi fructelor de mare. 
Cu 3000 de ani înainte de Hristos, chinezii ofereau zeilor ca ofrande boabe de orez, de grâu, mei şi soia, acestea fiind considerate sacre şi în ziua de azi. În ce priveşte legumele, chinezii le prepară de cele mai multe ori dietetic, de la ei provenind şi metoda de înăbuşire în tigaia wok, acum larg răspândită în lume.
Vegetarienii chinezi sunt îndrumați de medicina tradițională cum să combine alimentele. Dietoterapia este o relativ nouă în Europa, dar veche de mii de ani în China. Conceptele de yin şi yang sunt valabile şi în sfera alimentaţiei. Alimentele yang activează metabolismul, iar cele incluse în categoria yin îl încetinesc. În categoria yang intră ardeii iuţi, mâncarea prăjită, gingsengul, fructele de lychee, mango, ananas şi cireşele. Pepenii  galbeni şi roşii sunt alimente yin. Odată încadrat într-una  din categoriile yin yang, celui suferind i se recomandă consumul alimetelor care să readucă echilibrul în organism. Dacă o persoană yang consumă multe alimente yang, dezechilibrul se mărește şi boala apare în scurt timp, pentru însănătoşire fiind necesar un aport sporit de alimete yin.
Alături de dietoterapie, herbologia stă la loc de cinste în China, tradiţia îmbinării gusturilor şi efectelor celor 50 de plante aromatice completând tabloul terapiilor bazate pe sprijinul naturii. 
Și taoismul încurajează alimentația vegetariană, considerând producerea cărnii un act care implică agresivitate, accentuând partea yang a celor care au această ocupație. Taoiștii își doresc o viață pașnică și echilibrată, într-un mediu nepoluat și neexploatat excesiv. 
Budismul și taoismul sunt răspândite în rândurile rasei galbene. 
Hindușii consideră vaca sacră și nu o sacrifică, ci o folosesc numai la munci sau pentru producerea laptelui. Mahatma Ghandi declara că măreția unei națiuni și progresul ei moral poate fi apreciată după felul în care sunt tratate animalele. Prin această declarație, întărea convingerile sănătoase ale vegetarienilor, fiind el însuși vegetarian. Provocând moartea și durerea, hindușii cred că le este afectată în mod negativ karma. 
Mai puțin răspândit decât hinduismul, jainismul împărtășește aceleași legi ale karmei. Jainiștii au preluat tradițiile indiene privind non-violența, respectarea drepturilor altora. Dacă locuitorii Chinei se bazează pe medicina tradițională, cei mai mulți dintre vegetarienii indienii se supun regulilor medicinei ayurveda. Și indienii au experiență de mii de ani în ce privește alimentele care blochează sau deblochează canalele energetice. Și nerespectarea legilor divine divine duce la mari blocaje energetice și, prin urmare, la îmbolnăviri.
Ayurveda nu-și dorește decât armononie trupească, armonie sufletească și armonia omului cu elementele naturii. 
Se pare că susanul, vinetele, turmericul, cardamomul, muștarul, piperul, erau cultivate în India cu 3000 de ani înaintea erai noastre. Ca și bucătăria chineză, gastronomia indiană diferă de la o zonă la alta, funcție de culturile pe care clima le permite. În nord numărul vegetarienilor este mai mic și se consumă lactate din belșug, linte, legume și grâu. În estul țării se prepară deserturi faimoase, dar și mâncăruri asezonate cu ardei iuți, boabe de muștar, chimen, ghimber, mac și curry. Bucătăria sudică se bazează pe orez, nuca de cocos, soia, linte și legume. Este zona în care predomină așa-numiții pescarieni, acel tip de vegetarieni care consumă peștele și fructele de mare, apropierea de ocean transformând sudul Indiei într-un adevarat paradis pentru aceste produse. Populația din vest consumă de asemenea orez, pește și nucă de cocos, dar și lămâi verzi, tomate roșii, murături, nuci, fructe uscate. Este zona în care bucătăria tradițională indiană a suferit cele mai multe influențe portugheze. 
Se estimează că 40 de procente din locuitorii Indiei ar fi lacto-vegetarieni, aceștia fiind 70 % din totalul vegetarienilor din întreaga lume.  
 
Orientul Mijlociu  
 
În cele patru culturi ale Orientului Mijlociu, cea arabă, cea evreiască, cea persană și cea turcă, principalele religii care determină opțiunea către vegetarianism sunt iudaismul, islamismul, și religia Bahá’i. Vechile scrieri evreiești susțin vegetarianismul ca alimentație ideală. Iudaismul se concentrează în jurul ideii de a-l slăvi pe Dumnezeul atotputernic, creator al Universului. Adepții iusaismului sunt educați în spiritul iubirii și protecției față de toate ființele pământene, acestea fiind  creații divine. 
Scrierile profetului Mohamed includ și ideea că acela care este blând cu creaturile lui Dumnezeu, este blând cu sine. În esență, ideea non-violenței stă la baza convingerilor musulmanilor, ca de altfel a adepților tuturor celorlalte religii. 
Foarte des întâlnite în meniurile arabe sunt năutul, orezul, bulgurul, pastele cușcuș, lintea, semințele, fructele uscate sau proaspete. Chiar dacă nu se constituie într-o adevărată știință, ca herbologia la chinezi, tradiția arabă îi învață pe locuitorii din Orientul Mijlociu să folosească o paletă largă de condimente: chimen, usturoi, sumac, turmeric, za’atar, șofran, mentă, coriandru, pătrunjel și amestecuri ale acestora. Dulciurile primesc arome inconfundabile de cardamom, scorțișoară și șofran. În regiunile aride, sucul de fructe este nelipsit, asigurând hidratarea și un supliment de vitamine. Atât arabii, cât și turcii consumă produse lactate, în special fermentate: iaurt, lapte bătut. 
 
Europa
 
Se pare că încă dinaintea erei noastre, în Grecia antică a apărut ideea consumului de alimente exclusiv vegetale. Ideea a reapărut în epoca Renașterii, fără să ia amploare. Începând cu secolul al XIX-lea, adepți ai vegetarianismului s-au ivit îndeosebi în zonele mediteraneene. 
Vegetarienii creștini au ca temei pentru convingerile lor dragostea, compasiunea și mila pe care Isus le arată lumii întregi. Bisericile ortodoxă și greco-catolică impun credincioșilor posturi exclusiv vegetariene, în timp ce catolicii aceeptă posturile lacto-vegetariene, îndemnând spre înfrânare. 
 
America
Tărâmul făgăduinței, populat de emigranți, oferă o diversitate de credințe. Cei mai răspândiți sunt creștinii, și aceștia fac parte din grupuri religioase diferite. Odată cu sosirea emigranților, America a împrumutat și obiceiurile lor alimentare. Emigranţii chinezi au răspândit în întreaga lume reţetele bucătăriei din ţara lor, unanim apreciate de către popoarele care i-au adoptat. În Canada, SUA şi Hawaii, preparatele chinezeşti sunt consumate din ce în ce mai mult.
 
Se pare că orientalii, prin tradiţiile vechi de mii de ani pe care încă le urmează cu sfinţenie, respectă piramida alimentară corectă, spre deosebire de nord-americani și de noi, majoritatea europenilor, care, din dorinţa de a gusta mâncăruri rapide și a consuma ceva savuros, am întors, practic, această piramidă, consumând carne multă, în detrimentul cerealelor, legumelor şi fructelor. În SUA, numai 3% din populație nu consumă carne.  
În loc să consumăm cereale, care se află la baza piramidei alimentației corecte. noi le oferim spre consum animalelor din ferme. Studii moderne de ecologie au demonstrat implicațiile asupra mediului a creșterii animalelor, găsind acestă activitate mult mai poluantă și ineficientă decât cultivarea legumelor și cerealelor. La producția de carne sunt necesare cereale, medicamente, hormoni abținuți pe cale sintetică, ceea ce implică: mai multe pesticide pentru terenuri, mai multă apă la irigații, dar și pentru igiena în fermă, mai mult combustibil pentru lucrările mecanizate ale culturilor, deci mai multe resurse utilizate. În același timp, dezvoltarea industriei chimice de care depind toate activitățile conexe creșterii animalelor poluează aerul, de asemenea poluat de utilajele folosite în agricultură. Reziduurile provenite din creșterea animalelor poluează apele, fiind necesare mari consumuri pentru epurare. 
Așadar, implicațile nebănuite asupra mediului ale creșterii animalelor și ale consumului de carne asupra sănătății, ne îndeamnă să reducem consumul acesteia.  
 
Un articol de Sonia Stanciu
 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *