Volovan cu pui și sos de smântână

Volovan cu ciuperci_MG_0734

Ingrediente
1 pachet aluat foitaj
400 g carne de pui
2 linguri făină
50 g unt
100 g smântână
150 g ciuperci din conservă
1 lămâie
făină pentru planșetă
sare

Preparare
1. Speli carnea de pui și o fierbi la foc mic, în apă cu sare, timp de 45 de minute.
2. În acest timp, despăturești aluatul pe planșeta presărată cu făină, fără să-l întinzi cu sucitorul. Tai discuri de aluat cu gura unui pahar mare, trecut prin făină și în mijloc conturezi un cerc cu un pahar mai mic, fără să tai aluatul. Stropești o tavă cu apă, așezi discurile de aluat și le coci în cuptorul preîncălzit, timp de 10 minute la foc iute, apoi pentru 10 minute la foc mijlociu.
3. Topești untul, pui făina și amesteci energic, apoi torni treptat 250 ml supă de pui, amestecând mereu ca să nu se formeze cocoloașe. Când sosul s-a îngroșat, adaugi smântâna și sărezi după gust.
4. Cureți carnea de pielițe și oase și o tai în cubulețe. În sosul alb încorporezi carnea, ciupercile scurse și zeama de lămâie și îl mai pui pe foc pentru câteva clocote.
5. Îndepărtezi cu un cuțit capacul și primele câteva straturi ale discurilor de aluat, le umpli și le pui căpăcelele.

8-10 bucăți
1 h

Vasilica Deliu, Ostrov, jud. Constanța

Știai că…
Denumirea în limba franceză “vol-au-vent”, tradusă
aproximativ “zbor în vânt”, vine de la faptul că aluatul se înfoaie la copt, devenind ușor ca un fulg?
În literatura culinară din România, vei găsi denumirea scrisă conform pronunției din limba română: volovan.
Volovanul poate avea diferite umpluturi: sărate (carne, brânză, creveți etc.) sau dulci (creme sau fructe).
La această rețetă, îmbunătățește gustul umpluturii adăugând pătrunjel tocat fin, puțin ienibahar și nucșoară.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *