Mâncarea, o plăcere pe care ne-o putem face singuri

Foto: Mihai Nicolae - Burda România
Foto: Mihai Nicolae – Burda România

Viața Ramonei Bădescu poate fi subiect de film. Și-a dorit să devină actriță, dar a debutat în muzică și modeling. Debutul în muzică a fost un succes: în 1984 a fost premiată la Festivalul Mamaia și tot în același an câștigă trofeul „Steaua fără nume”. După ce în 1986, a câștigat concursul „Miss University”, viața ei s-a schimbat. A emigrat în Italia și în 1990 a debutat la televiziunea italiană cu emisiunea „Fantagame”. Și calea succesului a continuat cu roluri în: serialele TV „Le storie di Farland”, „La piovra 8”, „Incantesimo 2” și „I misteri di Cascina Vianello”. Este licențiată în studii economice și vorbește fluent italiana, engleza și franceza. A moderat show-ul „Gran Casino” la Canale 5, unde și-a pus în valoare talentul de interpretă și de dansatoare, fiind foarte apreciată de public. A prezentat la televiziunile din Italia diverse programe, un reality show „La fattoria”, iar în 2007 a avut un rol în spectacolul „Moulin Rouge – Musical Romantico”. Este colaborator pentru afacerile românești la Primăria din Roma.
În 2010, Ramona Badescu și-a lansat primul album, „Jumi Juma”, realizat în colaborare cu trupa „Millenium” din Chișinău și cu Gigi Finizio.
Ramona Badescu scrie pentru ediția online a cotidianului „Il Messaggero”.
Între timp, a revenit deseori în România, unde a participat la show-uri și emisiuni. Își conduce singură afacerile, are chiar și un restaurant, așadar se pricepe și la bucătărie.

De prin anii ’60, s-a încetățenit și la noi prejudecata că tot ceea ce e dulce, cam îngrașă. Ce știi tu să gătești foarte bine, foarte rapid și dulce, dulce?

În primul rând, nu-mi place dulce dulce, iar eu, în fiecare lucru dulce pun un pic de sare, ca să accentueze gustul de dulce. Îmi plac combinațiile între lucrurile dulci și fructe, să fie mai răcoros și nu foarte dulce. Într-un desert pun întotdeauna și putin alcool (de exemplu, în pandișpanul unui tort cu cremă de fructe).

Te-au învățat mama sau bunica anumite secrete legate de blaturi de tort sau de înghețată? Împărtășește-ni-le și nouă!

Ador să gătesc pentru că ador să mănânc bine și, când eram mică, mama mea mă ținea lângă ea la bucătărie, să mă învețe secretele ei. În Italia, prefer să gătesc feluri de mâncare italienești, care sunt mult mai ușor de gătit decât ale noastre. Pentru o cină, mama mea începe să gătească cu două zile înainte. În Italia, în jumătate de oră poti să saturi 120 de persoane cu paste și diferite condimente!
Mama mea m-a învățat să gătesc. Din păcate, nu am avut posibilitatea să petrec mult timp alături de bunica mea, mama mamei mele, dar mama m-a învățat foarte multe secrete de-ale bucătăriei. Când tai ceapă, țin puțină apă în gură, ca să nu plâng; în dulce pun mereu puțină sare, ca să scoată în evidență gustul dulce, să gătesc simplu dar să și condimentez cu coajă de lămâie, portocală sau mandarină.
Bicarbonatului, pentru a-l dizolva, nu-i puneam oțet, ci zeamă de lămâie sau mandarină ca să-l sting, mai ales când făceam blatul de tort ca să fie mai spumos. Mama făcea o înghețată senzațională, un parfe foarte bun, în care punea vișine din vișinată și cacao. Iar pentru a se lega bine parfe-ul, mama scotea apa din unt ca să fie mult mai bine legat. Punea în unt o lingură de lapte praf.
Mie îmi place foarte mult tiramisu. Acum 24 de ani, când am ajuns în Italia, am mâncat aproape timp de trei luni de zile în fiecare seară, tiramisu. E o prajitură foarte bună și ușor de facut, dar are câteva secrete delicate. Baza este simplă, dar trebuie să știi să măsori din ochi ingredientele.
Dar, tortul meu preferat este mille-feuille cu fructe de pădure. Cel mai bun se găsește la cofetaria Antonini din Roma. E făcut dintr-o foaie foarte crocantă, care se desface în foarte multe foițe mai subțiri și e caramelizată. O nebunie!

Ce ai preluat în bucătăria ta, din bucătăria italiană?

Paste și pizza – cam asta am important noi, românii, din bucătăria italiană, care este de fapt o bucătărie mediteraneeană cu multe alte principii.
De exemplu, unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult și este și foarte simplu de făcut este o felie de pâine bună, pâine intregrală, închisă la culoare, peste care pun ulei de măsline din Toscana. Consider că este un aperitiv foarte sărat, dar foarte bogat, prin simplitatea lui. De obicei mai pun deasupra și câte o roșie cherry și busuioc. Acest aperitiv îmi place foarte mult. Ador mâncarea condimentată cu ulei de măsline proaspăt, zarzavaturile foarte crocante și puțin fierte, trase la tigaie.

Mănânci deseori în oraș sau preferi să gătești acasă? Ce îți place să prepari acasă?

Prefer să mănânc acasă sau, dacă mănânc în oraș, merg în aceleași locuri pe care le cunosc și, de obicei, comand aceleași feluri de mâncare care-mi plac. Unul dintre restaurantele mele preferate din Roma se afla pe Via Veneto, „Harry’s bar”. Acolo îl știu pe bucătarul șef și îmi place să mănânc un aperitiv cu o coadă de aragosta (homar) și latughina, un tip de salată verde și cu o maioneză light, din iaurt, cu lămâie. Altă dată când am fost acolo, în loc de aragosta, am mâncat raci.

Dacă ai face o comparație între cultura alimentară italiană și cea românească, ce elemente comune ai descoperit și ce diferențe ți se par esențiale?

Elementul comun este că lumea vrea să mănânce bine, să se bucure pe deplin, să aibă un adevarat orgasm gastronomic, cum se zice. Mâncarea este una dintre plăcerile pe care ți-o poti face de unul singur…

Italienii au întotdeauna probleme cu digestia, chiar dacă ei mănâncă mult mai ușor decât în România.

Festinul culinar de sărbători, care face parte din cultura noastră tradițională ți se pare diferit de cel al altor popoare?

Numai când te gândești și te îngrași 2 kilograme! Fiecare popor are tradițiile și mâncărurile lui.

Spune-ne ce preferințe culinare ai?

Ce-mi place să mănânc? Sunt o fire foarte curioasă, îmi place să gust din toate, e adevărat, în cantitate foarte mică. Sunt mai mult curioasă să văd cum este făcut și din ce este făcut felul de mâncare respectiv. Și pot să spun că sunt liniștită pentru că am și eu o fidelitate: sunt fidelă mâncărurilor care-mi plac și restaurantelor unde mă duc să iau masa (râde). Dacă îmi place un tip de mâncare, acela trebuie să fie! Nici mai mult, nici mai puțin, nici luat din altă parte.
Eu iubesc miniamandinele de la Cofetaria Ana. Sunt 25 de ani de când mănânc așa ceva. Când vin în țară, nici nu intru bine în cofetărie, că sunt deja împachetate. Deja vânzătoarele de acolo îmi cunosc gusturile.

Când mănânci ciocolată? Și câtă?

85% chiar și 90% – având în vedere că se spune că face chiar bine, nu-mi lipsește. În fiecare zi, mănânc câte un cubuleț de ciocolată neagră.

Ții post? Cum te pregătești pentru asta? Sau ți se pare un lucru desuet?

Postul este un lucru extraordinar! De obicei, postul se ține întotdeauna înaintea unor sărbători importante, de Crăciun, de Paște. În Italia țin două Vineri mari, Vinerea mare și pentru Paștele italian, catolic, și pentru cel românesc, ortodox.

Chiar dacă a fost creat cu un spirit creștin, postul ajută și organismul. Nu țin post, dar felul meu de mâncare principal din Italia este bazat pe pește crud, zarzavaturi, cereale, fructe, nu beau lapte, mănânc o dată pe săptămână carne, brânză – reușesc să găsesc brânza feta în magazinele din Italia și deseori îmi place foarte mult, chiar și acasă, mămăliguță cu brânză și smântână, pe care o fac și în Italia destul de des, dar acolo pun iaurt grecesc, în loc de smântână.

Cum ar trebui să arate o masă pe care o pregatești pentru prieteni, iarna?

În primul rând, cu o față de masa bordo, pe care aș pune petale de trandafiri bordo, lumânări – aș face un joc de lumânări groase, în descreștere, de preferat de culoarea abanosului și cu miros de scorțisoară. Aș începe cu țuica fiartă, ca aperitiv, nu ar lipsi icrele și cu salata de boeuf care le place prietenilor mei din Italia, la nebunie. Apoi fac întotdeauna paste – multe feluri de paste – de exemplu, paste cu broccoli și cârnăciori. Scot cârnatul din învelișul lui și îl trag în tigaie cu usturoi, cu vin, boabe de piper roșu, tarhon și apoi pun broccoli și pastele fierte al dente și rad parmezan peste.
La felul doi, întotdeauna fac varză. Dacă vin din țară și cumpăr o varză murată, fac varză la cuptor cu rață. Îmi place mult și rața cu mandarine sau purcelușul de lapte cu prune. Îmi plac foarte mult îmbinările de sărat cu dulce. Întotdeauna alături pun piure. Prietenii mei înnebunesc după piureul făcut de mine. Nu-l fac la blender, ci de mână. Iese mult mai bun!
Secretul pentru un piure bun este să pui doza perfectă de sare în apa în care se fierb cartofii. Cartofii trebuie curățați și tăiați, nici subțiri, nici groși.

Dar pentru iubitul tău?

Îl răsfăț! Odată i-am pregătit spaghete cu petale de trandafiri. Și am terminat masa cu un desert delicios, clătite cu dulceață de trandafiri.

Cât de importante sunt detaliile în aranjarea mesei pentru tine? Are masa, măcar uneori și o conotație culturală, pentru tine?

Detaliile sunt fundamentale pentru mine, ca în orice de altfel. Este ceea ce face diferența în orice. Eu prefer lucrurile sobre, mono sau bicolore pentru că masa trebuie să fie aranjată perfect, iar culoarea vie a mesei o dau prin felurile de mâncare pe care le aduc pe masă.

Ești adepta sloganului: „Trăiește sănătos!”? Te preocupă principiile referitoare la hrana sănătoasă? Cât de dificil îți este să te abții de la a mânca anumite preparate?

Noi suntem ceea ce mâncăm! Îmi place să mănânc sănătos, mă simt mai bine, tonusul este altfel, dar asta nu înseamnă că dacă nu mănânc sănătos, nu mănânc bine! Mie nu-mi lipsește uleiul de masline… Diferența este că eu pun uleiul de măsline crud în mâncare, la sfârșit, când am terminat de făcut sosul! Atunci este și sănătos, și mult mai gustos!

Cum te întreții? Faci sport mult, ai un stil de viață pe care îl respecți cu strictețe sau moștenirea genetică este singura care te ajută?

Dacă îmi privesc parinții, îi mulțumesc lui Dumnezeu ca am un ADN bun, dar asta nu e suficient! Fac sport, mănânc echilibrat, nu beau, nu fumez, nu pierd nopțile. Îmi place să am grijă de mine!

Interviu realizat de Ivana Iancu, publicat în Cărticica nr. 101/2014



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *