Ciorbă de perișoare cu fenicul

Foto: MIhai NIcolae - Burda Romania
Foto: MIhai NIcolae – Burda Romania

Ingrediente
1 bulb de fenicul
1 ceapă mică
2 fire de ceapă verde
2 morcovi
½ rădăcină de țelină
100 g mazăre congelată
2-3 linguri ulei
2 l apă
250 g smântână
2 gălbenușuri
câteva frunze de pătrunjel și de fenicul
sare
piper
condiment din legume uscate

Pentru perișoare
300 g carne tocată amestec (vită și porc)
100 g orez
1 ou

Preparare
1. Cureți legumele și le speli. Tai mărunt feniculul, ceapa și ceapa verde și le călești în uleiul încins în oala pentru ciorbă. Dai pe răzătoare morcovii și țelina și le adaugi în oală, după care stingi cu 2 ½ litri de apă fierbinte.
2. Alegi orezul, îl speli și îl amesteci cu oul bătut, carnea tocată, frunzele de pătrunjel tocate, sare și piper după gust. Când legumele sunt pe jumătate fierte, pui în ciorbă perișoare de dimensiunea nucilor, pe care le-ai format cu mâna umedă, din amestecul de carne. Le fierbi circa 10 minute, după care sărezi și condimentezi supa cu sare, piper și condiment din legume uscate. La final, dregi cu smântâna amestecată cu gălbenușurile, diluată cu un polonic-două de supă fierbinte.
3. Stingi focul, presari frunzele tocate de pătrunjel și de fenicul și acoperi vasul pentru 10 minute.

Amalia Mădălina Bojan, Satu Mare

15 porții
1 h



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *